PRUNUL: Boli si daunatori. SOLUTII de prevenire si combatere

Pe plan mondial se cunosc peste 2000 soiuri de prun, care s-au format în trei mari centre genetice, prin participarea numeroaselor specii ale genului Prunus. Lucrările de ameliorare a prunului în Europa, la fel ca în America de Nord au contribuit, în cea mai mare măsură, la lărgirea bazei ereditare şi la îmbogăţirea numerică a sortimentului cultivat cu o serie de soiuri valoroase. Cu toate acestea, pomi pot fi afectați de anumite boli sau atacați de dăunători. Vă prezentăm mai jos principalele boli și principalii dăunători ai pomilor fructiferi alături de metodele de combaterea pentru fiecare în parte.

Bolile prunului

Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la speciile sâmburoase – Monilinia laxa (Aderh. Et Ruhl.) Honey

• Simptomatologie. Monilioza, una din cele mai periculoase boli ale prunului și ale celorlalte specii sâmburoase, se manifestă pe flori, frunze, lăstari și fructe. Atacul de primăvară afectează florile, lăstarii şi frunzele. Organele parazitate de ciupercă se ofilesc, se brunifică şi în final se usucă. Vârful lăstarilor se usucă şi se îndoaie, aceştia putând fi confundaţi cu efectul îngheţului târziu de primăvară. Pe fructe, apar pete circulare, cafenii, care se extind repede, cuprinzând fructul; pulpa devine moale şi putrezeşte. Fructificaţiile ciupercii apar sub formă de perniţe de 1-2mm diametru, de culoare alb-gălbui sau cenuşiu–gălbui; acestea se dezvoltă la o umiditateatmosferică mare şi o temperatură de 10-11°C
• Combatere. Pentru prevenire şi combaterea atacului de Monilinia laxa sunt necesare o serie
  

  

  de măsuri de igienă culturală, precum şi tratamente fitosanitare, aplicate la avertizare.

Pătarea roşie a frunzelor de prun – Polystigma rubrum (Pers) Dc.

• Simptomatologie. Boala se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete galbene–verzui,
  apoi roşii cărămizii. În condiţiile unui atac puternic se constată o defoliere timpurie, şi în final fructele cad. În dreptul petelor, pe faţa inferioară a frunzelor, apar punctişoare mici, brune.
• Combatere. Pentru prevenirea infecţiilor se recomandă arătura de toamnă şi tratamente
  chimice la avertizare, în funcţie de evoluţia parazitului şi condiţiile climatice.

Ciuruirea frunzelor de sâmburoase – Stigmina carpophyla (lev.) M. B. Ellis

• Simptomatologie. Boala se manifestă pe frunze, pe lăstarii tineri şi pe fructe. Pe frunze,
  după dezmugurire apar pete de dimensiuni şi culori diferite; petele sunt mai mici de 0,3–3 mm
  diametru, cenuşiu–brunii, înconjurate de un contur mai închis. Cu timpul, ţesutul din dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că, frunzele apar ciuruite; petele pot fi izolate sau pot să se unească, caz în care perforaţiile sunt mai mari, neregulate. În condiţiile unui atac intens se produce o desfrunzire timpurie a pomilor. În perioadele cu umiditate atmosferică mare, boala se extinde şi pe lăstarii verzi, pe fructe. Atacul pe fructe şi peduncul se manifestă la toate sâmburoasele.
• Combatere. Prin tăierea lăstarilor atacaţi şi răzuirea ulcerelor de pe şarpante se diminuează mult sursa de infecţie. După răzuire este indicat ca leziunile respective să fie tratate cu fungicid sub formă de pastă. Pentru prevenirea infecţiilor, se recomandă tratamente chimice la avertizare atât toamna, la căderea frunzelor, cât şi în timpul perioadei de vegetaţie.

Hurlupi – Taphrina pruni (Fuck) Tul.

• Simptomatologie. Atacul se manifestă pe fructe, apărând în lunile aprilie–mai, imediat după fecundare. Ovarele infectate, în curs de dezvoltare se alungesc şi se lăţesc luând forma unei secere; mezocarpul este hipertrofiat, endocarpul nedezvoltat, iar sămânţa atrofiată. Primăverile reci şi umede favorizează infecţia.
• Combatere. Tratamente chimice la avertizare.

Mături de vrăjitoare – Taphrina insititiae (Sadeb) Johans.

• Simptomatologie. La pomii infectaţi de această ciupercă se observă ramuri lungi, subţiri, bogat şi neregulat ramificate, care pornesc din locuri foarte apropiate, sub forma unor tufe lungi de 1 m şi late de aproximativ 40 cm. În iarnă, atacul se observă mai uşor. Acestea pornesc în vegetaţie primăvara, dar sunt lipsite de flori. Frunzele de pe aceste ramuri sunt mai mici, uşor băşicate spre partea superioară, iar pe cea inferioară prezintă un strat fin, cenuşiu–albicios, format din fructificaiile ciupercii (asce cu ascospori). Lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei ”mături de vrăjitoare”
• Combatere. Boala se combate prin tăierea şi distrugerea prin ardere a focarelor de infecţie (mături de vrăjitoare) și tratarea rănilor rezultate cu produse cuprice.

Boala plumbului – Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar

• Simptomatologie. Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu, frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări antocianice pe margini. Coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte (se maschează la un moment dat), lemnul apare brun;. Aceste frunze se brunifică şi cad mai devreme, sau devin casante.
• Combatere. Măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă.

Dăunătorii prunului

Viermele prunelor – Cydia funebrana Tr.

• Biologie-ecologie şi mod de atac. Dăunătorul iernează ca larvă într-un cocon mătăsos sub scoarţa exfoliată a pomilor, sub frunzele căzute, şi dezvoltă în mod obişnuit 2 generaţii pe an. Viermele prunelor este considerat printre cei mai periculoşi dăunători ai prunului, frecvenţa fructelor atacate ajungând până la 70-80% în plantaţiile netratate. Larvele dăunătorului atacă fructele verzi şi coapte. Fructele atacate încetează să mai crească, au un aspect violaceu şi cad prematur. La suprafaţa acestora apar scurgeri gomoase care fac foarte vizibil atacul.
• Combatere. În vederea avertizării corecte a tratamentelor fitosanitare se folosesc capcanele cu feromoni sexuali tip „Atrafun”. Tratamentele chimice se vor efectua la depăşirea pragului economic de dăunare (PED) stabilit pentru fiecare generaţie a insectei.

Viespea neagră a prunului – Hoplocampa minuta Christ.

• Biologie-ecologie şi mod de atac. Viespea neagră a prunelor iernează în stadiul de larvă complet dezvoltată într-un cocon, la o adâncime mică în sol (2-18 cm), sub proiecţia coroanei pomilor. Dăunătorul evoluează într-o singură generaţie pe an. Dăunătorul este monofag, larvele acestuia consumând numai fructele de prun. La început larvele se hrănesc cu sâmburii cruzi ai fructelor, iar apoi cu pulpa din jurul sâmburelui. Până ajung la completa dezvoltare, larvele trec dintr-un fruct în altul, distrugând în timpul evoluţiei 3-6 fructe. Fructele infestate se recunosc uşor deoarece prezintă la suprafaţă un orificiu rotund, negru-violaceu, destul de evident, acoperit cu exudaţii gomoase şi particule negricioase. Datorită atacului, fructele nu se mai dezvoltă, rămân mici, verzi şi cad.
• Combatere. Se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă şi primăvară, prin care se distrug o mare parte din coconii care iernează în sol, strângerea şi distrugerea fructelor infestate, înainte de ieşirea larvelor, etc. Pentru combaterea chimică a dăunătorului, în general, este suficient un singur tratament fitosanitar care se va executa atunci când 10-15% din flori au început să-şi scuture petalele. În plantaţiile de prun, în acelaşi timp cu viespea Hoplocampa minuta, atacă şi viespea galbenă Hoplocampa flava L. Biologia, modul de atac şi combaterea sunt asemănătoare.

Acarianul galicol al prunului – Acalitus phloeocoptes Nal.

• Biologie-ecologie şi mod de atac. Acarianul iernează ca femelă în gale formate la baza lăstarilor sau a mugurilor şi dezvoltă 5 generaţii pe an. Primăvara, în luna aprilie sau mai, femelele migrează din galele în care au iernat către lăstarii tineri şi se localizează la baza mugurilor, unde încep să se hrănească. Galele cauzate de acarian la început sunt mici, sferice, de 1-3 mm în diametru, de culoare gălbuie. Pe măsură ce atacul evoluează galele se măresc, îşi modifică culoarea în roşie-violacee, iar spre toamnă au culoarea scoarţei. Galele sunt dispuse inelar în unul sau mai multe rânduri în jurul mugurilor sau bazei lăstarilor. Ca urmare a atacului, circulaţia sevei la nivelul mugurilor este stânjenită, lăstarii stagnează în creştere, iar uneori se usucă. Florile avortează, iar fructele nu se mai dezvoltă normal.
• Combatere. Pentru combaterea acarianului se recomandă tăierea lăstarilor cu gale primăvara foarte devreme înainte ca femelele să înceapă migrarea, sau aceeaşi lucrare se poate efectua şi iarna odată cu tăierile de fructificare, galele fiind cu atenţie observate şi în acest anotimp. Lăstarii infestaţi rezultaţi în urma tăierilor se strâng şi se ard în felul acesta o mare parte din rezerva biologică a dăunătorului fiind mult diminuată. Pentru combaterea acarianului se recomandă executarea a 1-2 tratamente chimice primăvara în lunile aprilie-mai, la începutul migrării femelelor din gale.

Viespea sâmburilor de prun – Eurytoma schreineri Schr.

• Biologie-ecologie şi mod de atac. Dăunătorul iernează ca larvă complet dezvoltată în sâmburii fructelor atacate şi dezvoltă o singură generaţie pe an. Maximum de zbor al adulţilor are loc în a II-a sau a III-a decadă a lunii mai, în funcţie de condiţiile climatice şi, de regulă, coincide fenologic cu desprinderea caliciului. Imediat are loc împerecherea şi apoi ponta. Femela penetrează cu ajutorul ovipozitorului pulpa fructelor verzi abia legate şi depune oul în sâmburele crud. Larvele se dezvoltă în interiorul sâmburelui pe care îl consumă integral. Într-un fruct nu se dezvoltă decât o singură larvă. La început, prunele infestate nu se pot distinge de cele sănătoase, diferenţierea făcându-se mai târziu, la sfârşitul lunii iunie, când acestea încep să cadă din pom. Fructele abia infestate au aspect normal, iar incizia făcută de femelă în pulpă pentru depunerea oului nu este vizibilă, estompându-se ca urmare a creşterii fructelor. În timp, fructele atacate rămân în urmă cu dezvoltarea faţă de cele sănătoase, au aspect clorotic cu tentă violacee, o uşoară asimetrie şi un început de veştejire. Prunele căzute se zbârcesc, se mumifiază şi, în cele din urmă putrezesc.
• Combatere. Este considerată cel mai periculos dăunător al prunului, pagubele cauzate în unii ani ajungând până la 90% din producţia de fructe. Pentru combaterea viespii sâmburilor de prun sunt necesare 2-3 tratamente fitosanitare aplicate la avertizare. Primul tratament se avertizează atunci când viespile încep să sape orificiul de ieşire în peretele sâmburelui. Al doilea tratament considerat „cheie” se efectuează la 6-8 zile după primul, ceea ce biologic corespunde cu maximum de apariţie al adulţilor, iar cel de-al treilea tratament se avertizează la 8-10 după al doilea, pentru combaterea ultimilor adulţi apăruţi.

Acarianul filocoptid al puieţilor de prun – Aculus fockeui Nal. et Trt.

• Biologie – ecologie şi mod de atac. Acarianul iernează ca formă deutogină (femelă de iarnă) obişnuit în solzii mugurilor şi dezvoltă 4-6 generaţii pe an. Primăvara, adulţii apar în lunile aprilie-mai şi colonizează frunzuliţele abia formate, unde încep să se hrănească. Există o tendinţă continuă de migrare a acarienilor spre vârfurile lăstarilor, preferând pentru hrănire frunzuliţele cele mai fragede. Pagubele cele mai mari sunt în pepinierele pomicole şi plantaţiile tinere.

Combatere. Pentru combaterea acarianului se recomandă executarea a 1-2 tratamente chimice primăvara, la începutul migrării femelelor din locurile de iernare.

Păduchele cenuşiu al prunului – Hyalopterus pruni Geoffr.

Biologie-ecologie şi mod de atac. Dăunătorul iernează în stadiul de ou de rezistenţă pe tulpinile şi ramurile de prun şi dezvoltă mai multe generaţii pe an. Adulţii şi larvele colonizează frunzele şi lăstarii, unde înţeapă şi sug sucul celular. Ca urmare a atacului frunzele se îngălbenesc, se deformează puternic, se încreţesc, iar lăstarii nu mai cresc, se deformează şi se înnegresc. Părţile atacate sunt acoperite cu excrementele dulci ale păduchilor „roua de miere” pe care se instalează fumagina, îngreunând combaterea acestora.

• Combatere. Primăvara devreme, la semnalarea primelor colonii de afide pe frunze se aplică primul tratament pentru combaterea acestora. Tratamentele se repetă la fiecare generaţie a dăunătorului, până la stoparea atacului.