Protestul fermierilor blochează Olanda! ”Cea mai aglomerata zi din istorie”

ocupă străzile cu tractoarele

Mii de fermieri olandezi au ieșit în stradă cu tractoarele, îndreptându-se spre Haga, în semn de protest față de politicile guvernului. Potrivit BBC, protestul fermierilor a cauzat cel mai mare ambuteiaj din istoria Olandei, cu o lungime de peste 1000 de kilometri. Situația este una fără precedent în ”țara lalelelor”.

Protestele au fost determinate de publicarea unui raport comandat de Guvernul olandez, potrivit căruia se impune o reducere drastică a efectivelor de animale, în special a vacilor de lapte, deoarece acestea sunt responsabile pentru o mare parte din emisiile de gaze cu efect de seră.

Un număr de cel puțin două mii de fermieri au luat cu asalt autostrăzile din Olanda și au luat-o, încetul cu încetul, spre capitală. Asociația Călătorilor din Olanda (ANWB) a precizat faptul că miile de tractoare, cumulate cu vremea neprielnică și accidentele produse, au făcut din dimineața de marți cea mai aglomerată din istoria Olandei. Convoiul de tractoare nu a fost lăsat de poliție să intre pe străzile adiacente care duc spre Parlament, așa că s-au oprit pe o peluză din centrul orașului

Fermierii sunt supărați pe faptul că au fost acuzați pe nedrept că distrug mediul înconjurător, și cer mai multă corectitudine și înțelegere din partea politicienilor. Aceștia sunt de părere că, în condițiile actuale, ei vor fi singurii care vor trebui să suporte toate măsurile impuse pentru protejarea mediului. 

”Deodată, toată lumea e îngrijorată. Suntem blamați de cei din media și nu numai, pentru schimbările climatice, dar avioanele poluează mult mai mult decât noi și nimeni nu vorbește despre ele” a declarat un fermier pentru BBC.

Printre sloganele folosite la protest și pe paginile de pe rețelele de socializare dedicate lui s-au regăsit ”Nu ai fermieri, nu ai mâncare” sau ”Îți place pâinea, carnea și cartofii? Fără fermieri, nu le-ai avea”.

Ministrul olandez al Agriculturii, Carola Schouten, și-a manifestat susținerea față de fermierii ieșiți în stradă și a promis că le va asculta nemulțumirile: ”Lucrăm la stabilirea unui sector agricol puternic, concentrat pe un mediu înconjurător sănătos.”

Este important de precizat faptul că Olanda, o țară în care în jur de o treime din suprafață este sub nivelul mării, este extrem de vulnerabilă la schimbările climatice

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.