VIDEO Protest spontan la DSV! De ce sunt revoltați medicii veterinari

DSV protest medici vererinari

Angajații de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău au organizat un protest spontan în această dimineață. Aceștia au ieșit în fața sediului instituției, mulți dintre ei cu pancarte, pentru a protesta față de proiectul de ordonanță de urgență care propune unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice.

Medicii sunt revoltați, în special, de reducerea sporurilor, măsură care le-ar diminua mult veniturile. Aceștia primesc un spor de periculozitate de 30% pentru munca depusă, iar dacă nu-l vor mai primi, salariile le vor fi, practic, mai mici cu 30%.

“Protestăm pentru tăierile de sporuri care se preconizează prin Ordonanța Guvernului. Noi nu avem spor de calculator sau de altele, noi avem spor de condiții deosebite pentru că lucrăm cu animale periculoase, lucrăm în sala de necropsie, lucrăm cu animale cu turbare, gripa aviară, chiar suntem expuși.

Nu e corect să taie de la noi sporul de condiții periculoase. De asta oamenii sunt nemulțumiți, nu li se pare corect”, a precizat Stelian Mihalcea, lider al sindicatului de la DSV Buzău.

Protestul de astăzi a fost unul spontan, însă săptămâna viitoare sunt programate și alte proteste, în alte județe, în baza unui program stabilit la nivel național. DSV-urile își vor opri activitatea pe rând, timp de două ore, pentru a trage un semnal de alarmă asupra nemulțumirilor lor. Mai mult, vor fi pichetate și sediile partidelor aflate la guvernare.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.