PROTEST! Fermierii romani ies in strada cu tractoarele

Protest al fermierilor români! Mai mulți agricultori din Dobrogea și-au anunțat intenția de a ieși în stradă cu tractoarele pentru a protesta, nemulțumiți de deciziile celor aflați la putere. Într-o intervenție la Antena 3, fermierul Mircea Chipăilă, care face parte din Grupul de Inițiativă Civică al Producătorilor Agricoli Dobrogeni, a precizat că fermierii intenționează să iasă în stradă astăzi, 26 august. 

Fermierii dobrogeni au mai anunțat în urmă cu câteva săptămâni că vor bloca drumurile cu tractoarele dacă Ministerul Agriculturii nu ia atitudine cu privire la cererile lor. Primul protest trebuia să aibă loc în data de 3 august, însă a fost amânat. Aceștia spun că nu au încredere în declarațiile oficialilor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru culturile distruse de secetă.

”Noi cerem amânarea ratelor la bănci, nu anularea, poate nu s-a înțeles bine, cerem amânarea. Solicităm ca zona noastră, Dobrogea, să fie declarată zonă calamitată. Pierderile pe care le-am suferit noi, agricultorii, sunt uriașe. Suma promisă de ministrul agriculturii pe hectarul de cultură calamitată de secetă nu ne acoperă pierderile. Nu mai avem încredere că vom primi despăgubirile, pentru că suntem tot amânați. O să cred doar când o să văd banii în cont”, a declarat fermierul Mircea Chipăilă.

Potrivit inițiatorilor protestului, acțiunea de protest are loc astăzi, 26 august, începând cu ora 9, iar fermierii vor ieși pe străzile din mai multe localități din județul Constanța.

Județul Constanța este de departe cel mai afectat de seceta pedologică extremă, având peste 450.000 de hectare calamitate, adică mai mult de o treime din suprafața totală distrusă la nivel național. Pe lângă culturile de toamnă, deja distruse, seceta face ravagii și în culturile de primăvară, iar fermierii sunt nemulțumiți de răspunsul târziu al guvernanților.

Și agricultorii de peste Prut au ieșit în stradă cu tractoarele, iar insistențele lor se pare că au dat roade. În Republica Moldova, fermierii au început deja să primească despăgubirile pentru secetă.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole