Propunere surpriza pentru functia de Ministru al Agriculturii

În cursul zilei, acum când bursa zvonurilor privind portofoliile noului cabinet care va fi instalat la Palatul Victoria, alături de numele domniloe Nini Săpunaru și Emil Dumitru, ca posibili nominalizați în funcția de Ministru al Agriculturii, a apărut și numele domnului Nicolae Giugea, deputat liberal de Dolj.

Absolvent al Facultății de Horticultură din cadrul Universității din Craiova, domnul Giugea a absolvit, de asemenea, și Facultatea de Drept a aceleiași Universități, fiind totodată și posesorul unui doctorat în Științe Agricole și Silvice.

Cu o activitate îndelungată în hortivultură și legumicultură, începută încă din anul 1992, domnule Nicolae Giurgea a fost profesor Universitar dar, alături de alte funcții guvernamentale și administrative, a ocupat și funcția de Prefect al județului Dolj.

Rămâne de văzut, însă, dacă aceasta va fi propunerea definitivă a liberalilor, pentru funcția de Ministru al Agriculturii.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.