



Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, a anunțat mai multe modificări la Codul Silvic care au fost depuse în Parlament. Este vorba despre un proiect de modificare a Legii nr 46/2008 privind Codul Silvic. Propunerile de modificări pentru Codul Silvic se referă, în primul rând, la combaterea tăierilor ilegale și a furturilor din păduri care, după adoptarea și promulgarea acestui act normativ, vor constitui infracțiuni, vor fi sancționate indiferent de valoare prejudiciului produs și vor intra sub incidență penală.
„Am declarat, încă de la preluarea mandatului de ministru, că vom crește sancțiunile pentru cei care încalcă legea silvică. Până acum nu era considerată infracțiune decât fapta care presupunea un prejudiciu mai mare de cinci ori decât prețul mediu al unui metru cub de lemn pe picior. Deși pot să îi înțeleg raționamentul, nu cred că era o măsură corectă. În niciun alt sector nu există ca furtul să fie sancționat doar cu o amendă, dacă e sub un anumit nivel. Furtul este furt, și trebuie pedepsit ca atare”, a subliniat ministrul Costel Alexe astăzi, în cadrul sesiunii de declarații de presă susținută la Palatul Parlamentului.
De asemenea, comercializarea lemnului în România va fi supusă unor noi modificări legislative în urma cărora valorificarea masei lemnoase se va efectua ca lemn fasonat și nu ca lemn pe picior, așa cum se realizează la acest moment. Această noutate adusă Codului Silvic, în primul rând, ar permite o valorificare superioară a lemnului, ar reduce cu mult abuzurile și ar aduce alinierea statului român la majoritatea statelor europene, în ceea ce privește această metodă de valorificare și comercializare a lemnului.
“La acest moment, circa 67% din masa lemnoasă se valorifică ca lemn pe picior, iar 33% ca lemn fasonat. Am constatat însă că, prin valorificarea preponderentă ca lemn pe picior, nu se pun în aplicare principiile referitoare la valorificarea superioară a lemnului, întrucât prin acest procedeu sortarea dimensională nu se realizează corespunzător. Atunci când vindem pe picior, în primul rând nu știm exact volumul de lemn pe care îl recoltăm. Ne bazăm, în schimb pe niște estimări. Acest tip de valorificare ca lemn fasonat permite ca volumul de lemn care se valorifică și care se transportă să fie determinat precis, prin măsurători individuale, pe fiecare piesă. Această măsură are și un impact important în lupta cu tăierile ilegale. Va deveni astfel imposibilă emiterea de avize de însoțire a materialelor lemnoase de către operatorul economic atestat care realizează prestația”, a menționat ministrul mediului, apelor și pădurilor. Întrucât această măsură presupune realizarea unei infrastructuri (depozite, utilaje ș.a.), ea urmează a fi realizată progresiv, pe o perioadă de trei – patru ani.
“Ne dorim și vom face tot ceea ce ține de noi ca aceste modificări să intre cât mai repede în vigoare, deoarece ele sunt esențiale pentru îndeplinirea programului de guvernare în domeniul silvic. Măsurile sunt deja prezentate și asumate în fața partenerilor europeni, unele dintre ele fiind esențiale pentru clasarea procedurii de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva țării noastre, pentru domeniul forestier. Acestea, împreună cu dezvoltarea SUMAL, implementarea monitorizării prin hărți satelitare și întărirea capacității personalului silvic vor duce, cu siguranță, la reducerea drastică a tăierilor ilegale de lemn din România”, a transmis ministrul Alexe.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.
