Programul Usturoiul 2023 – beneficiari, condiții, cuantum

programul usturoiul

Programul Usturoiul continuă și în 2023. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus joi, în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.

„Proiectul de act normativ stabileşte o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producției de usturoi, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1408/2013, care va fi implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene”, se arată într-un comunicat al MADR remis, joi, redacției AgroTV.

Programul Usturoiul s-a derulat și în perioada 2019-2022, scopul său fiind acela de a contribui la asigurarea necesarului de usturoi de calitate pentru consum și la realizarea unei producții cantitative și calitative de usturoi, având rolul de a eficientiza activitatea exploatațiilor prin capitalizarea acestora.

„Suntem mereu alături de fermieri, găsim soluții pentru a le oferi la timp tot sprijinul necesar, astfel încât aceștia să aibă predictibilitate și stabilitate în activitatea lor. Prelungirea acordării acestui ajutor va contribui la menținerea și sporirea interesului producătorilor agricoli și în anul 2023 pentru cultura usturoiului, în zonele cu tradiție pentru această cultură, precum și la echilibrarea balanței comerciale prin reducerea importurilor, prin creșterea producției și a consumului de produse românești, răspunzând astfel dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete locale”, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

Potrivit reprezentanților MADR, schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2023, impactul bugetar fiind de 29.700.000 lei, echivalentul a maximum 6.001.200 euro.

Conform proiectului de act normativ pus în dezbatere publică, Programul Usturoiul poate fi accesat de producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și de producători agricoli persoane juridice.

Pentru a obține ajutor de minimis, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp.

Cuantumul maxim al ajutorului de minimis prevăzut prin Programul Usturoiul este de 3.000 de euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.

Depunerea cererilor se va realiza până la data de 16 mai inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 1 iunie-21 noiembrie inclusiv.

Proiectul de act normativ mai prevede că documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.

Prevederile complete ale proiectul de act normativ pot fi consultate pe site-ul MADR la secțiunea „Transparență decizională”.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un comentariu

  1. Sunt bani primiți uneori degeaba, pt că sunt tarlale unde nu este usturoi deloc, dar nici controale.
    Păi dacă vin banii din afară nu e păcat să nu-i luăm?
    Unii chiar muncesc pentru usturoi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

nexur naturevo

reclama adama

reclama kws

captiv concept

reclama Agroest Muntenia

reclama upl

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.