
Programul Tomata, a fost odată ca niciodată. Se va reduce producția de roșii românești?

Roșiile românesti apar anul acesta pe tarabe mai târziu și vor fi într-o cantitate mai mică față de anii precedenți. Agricultorii dau vina pe faptul că a fost anulat programul Tomata, prin care fermierii primeau un sprijin financiar. Autoritățile motivează suspendarea subvenției prin faptul că nu s-ar fi simțit creșterea consumului de roșii autohtone, iar anul acesta propun înlocuirea programului cu unul dedicat mai multor legume. În aceste condiții, legumicultorii renună pe capete la această cultură, iar producția de roșii autohtone se va reduce considerabil anul acesta.

Marius Milea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























