Interesul pentru programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 este unul extrem de ridicat în rândul românilor, afirmă ministrul mediului, Tanczos Barna. Tocmai din acest motiv, s-a decis lansarea lui în mai multe etape, pe regiuni, astfel încât să se evite supraaglomerarea platformei informatice.
Potrivit șefului de la Mediu, interesul pentru Casa Verde Fotovoltaice 2023 a crescut enorm pe fondul crizei energetice, motiv pentru care și bugetul alocat acestui program a crescut semnificativ.
”Vom lansa programul mai mult ca sigur pe regiuni pentru a evita supraîncărcarea sistemului informatic. Interesul este deosebit de mare şi pentru a evita supraîncărcarea platformei informatice vom lansa programul pe regiuni pentru a reduce numărul de accesări în aceeaşi zi. Vom aloca sumele în funcţie de numărul de cetăţeni care locuiesc în zona respectivă, proporţional, din bugetul total pentru a nu discrimina sau pentru a dezavantaja sau avantaja nicio regiune”, a precizat Tanczos Barna la Prima News.
Totodată, ministrul mediului susține că și documentele necesare pentru înscrierea în program vor fi mai puține, beneficiarii având nevoie doar de buletin şi extrasul de carte funciară.
”Anul trecut peste 40.000 de contracte de finanţare multe dintre ele deja instalate şi plătite. Apropo de lecţiile învăţate. Anul acesta prima dată beneficiarul primeşte notificarea cu privire la acceptarea în program şi după aceea se duce şi alege instalatorul. Anul trecut, acum doi ani, ordinea a fost inversă şi instalatorii decideau cu cine au chef să lucreze sau cu cine nu au chef să lucreze sau pe cine pune pe primul loc pe listă când încarcă proiectele în sistem şi pe cine pune pe ultimul corect. Nu a fost un sistem corect, dar aşa l-am găsit şi trebuia să îl terminăm că era pe fonduri europene parţial”, a mai explicat Barna.
Un hot care supraevalueaza pretul real, care este la 60%.
Rusine statului(ungurilor de la mediu care incurajeaza specula)
Pentru solutii complete EPCM: https://www.linkedin.com/in/nicolaevisan/