Prognoza meteo pe 4 săptămâni – Cum începe anul 2024

Administrația Naționaă de Meteorologie (ANM) a publicat marți estimările privind temperatura aerului și cantitățile de precipitații pentru următoarele patru săptămâni.

Pentru săptămâna 18-25 decembrie 2023, meteorologii anunță valori termice mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice și în extremitatea de sud a țării. În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi excedentar în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și, local, în regiunile centrale și nord-vestice, iar în regiunile extracarpatice va fi în general deficitar.

Și în săptămâna 25 decembrie 2023-1 ianuarie 2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și nord-estice. Potrivit meteorologilor, cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în Carpații Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În săptămâna 1-8 ianuarie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice. Conform estimărilor meteorologilor, regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale și în zonele montane aferente.

În săptămâna 8-15 ianuarie 2024, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.

ANM preciează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole