Prognoza meteo pe 4 săptămâni – când vine primăvara

meteo

Te întrebi cât mai ține frigul și când vine primăvara? Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat marți estimările privind temperatura aerului și cantitățile de precipitații pentru următoarele patru săptămâni.

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 6-13 februarie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile centrale. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Pentru săptămâna 13-20 februarie, meteorologii estimează că temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în nord-estul extrem al țării. Cantitățile de precipitații vor continua să fie deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Și în săptămâna 20-27 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în nord-estul țării. Conform prognozei meteorologilor, regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 27 februarie – 6 martie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. În privinșa cantităților de precipitații, meteorologii estimează că acestea se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.