Fermierii au mult de furcă anul acesta cu seceta pedologică, potrivit prognozei de specialitate emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 24 – 30 mai 2022.
Din punct de vedere termic, intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a țării.
Potrivit meteorologilor, temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 12°C și 15°C, abaterile termice positive fiind de 1-6°C, în toate zonele de cultură.
Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între 17°C și 32°C, în majoritatea regiunilor.
Temperatura minimă a aerului se va încadra între 7°C și 19°C, pe aproape întreg teritoriul.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 13°C și 26°C la scara întregii țări, valori optime parcurgerii fazelor vegetative la culturile de primăvară înființate în epoca optimă, se arată în raportul agrometeorologic al ANM.
Din punct de vedere pluviometric, meteorologii arată că se întrevăd ploi locale cu caracter de aversă, dar și torențial, fiind însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, izolat cu aspect de vijelie, precum și căderi de grindină. De asemenea, local, cantitățile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.
În ceea ce privește rezerva de umiditate a solului, prognoza agrometeorologică arată că în cultura grâului de toamnă, conținutul de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm va prezenta valori scăzute și deosebite de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă în Moldova și Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Muntenia, Dobrogea, local în centrul, sudul și estul Transilvaniei, sudul, centru și estul Olteniei, nord-vestul și nordul Banatului, vestul Maramureșului.
Local în nordul și estul Olteniei, nordul, nord-vestul, vestul și sudul Munteniei, nord-estul și vestul Banatului, nordul, sudul, izilat sud-vestul Transilvaniei și al Dobrogei, aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare și, izolat, apropiate de optim.
Rezerva de apă în stratul de sol 0-20 cm, în cultura de porumb, se va situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime în Maramureș și Oltenia, ceam mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei, Banatului și a crișanei, local în vestul, estul, centrul, sudul și sud-vestul Moldovei, centrul și sud-vestul Dobrogei.
Potrivit meteorologilor, deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică și extremă) se vor înregistra local în nordul, centrul, estul și sud-estul Dobrogei, nord-vestul și nordul Banatului, nord-estul, nordul și estul Munteniei, nordul, estul, centrul, izolat sud-estul și sudul Moldovei, centrul și estul Transilvaniei.
În privința stării de vegetație a culturilor agricole, potrivit prognozei emise de Laboratorul agrometeorologic al ANM, procesele fiziologice la culturile de câmp și speciile pomi-viticole se vor desfășura normal în aproape toate regiunile agricole și mai intens pe suprafețele cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului din zonele de câmpie, îndeosebi în zilele cele mai calde. Specialiștii în agrometeorologie estimează că la culturile de toamnă înființate în perioada optimă, starea de vegetație se va prezenta bună și medie, iar la cele întârziate fenologic, precum și pe terenurile cu deficite de apă în sol din sud-estul și sudul țării, uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține media și slabă.
Conform prognozei agrometeorologice, cerealierele de toamnă – orz și grâu – își vor definitiva alungirea paiului (100%), aflându-se predominant în fazele de „burduf”, înspicare și înflorire (10-100%) în majoritatea regiunilor, totodată fiind posibilă formarea bobului (10-20%), local în extremitatea de sud a Câmpiei Române.
La cultura de rapiță din sud-estul, sudul, estul, centrul și nord-vestul țării vor predomina înflorirea (70-199%), formarea silicvelor și a boabelor în silicve (30-100%).
Floarea-soarelui va parcurge răsărirea și dezvoltarea primei perechi de Frunze (10-100%) pe aproape întreg teritoriul, precum și înfrunzirea (5-8 frunze) în zonele de câmpie.
La porumb se vor semnala gerinarea (90-100%), răsărire (60-100%) și formarea frunzei a 3-a (30-100%) în ce mai mare parte a zonelor de cultură, precum și dezvoltarea aparatului foliar, se arată în raportul agrometeorologic al ANM.
În Transilvania și Moldova, sfecla de zahăr se va afla la răsărire (20-100%) și formarea rozetei de Frunze (10-70%), iar la cartof se vor înregistra fazele de încolțire (80-100%), răsărire (40-100%), precum și formarea/creșterea lăstarilor și tuberizarea la soiurile timpurii de consum.
Pomii fructiferi își vor continua creșterea lăstarilor/frunzelor/fructelor, în majoritatea plantațiilor.La soiurile timpurii de cireș se va semnala coacerea în pârgă, totodată fiind posibilă maturitatea de consum și începutul recoltării în special în sudul și vestul țării. Speciile de semințoase (măr, păr, gutui) își vor definitiva înflorirea, continuându-se legarea și formarea rodului.
Vița-de-vie se va afla în toate fazele de înfrunzire, creștere a lăstarilor și apariția inflorescențelor, totodată fiind posibilă declanșarea înfloririi la soiurile timpurii de masă.
Specialiștii ANM menționează că, în condițiile meteorologice prognozate, lucrările agricole în câmp – tratamente fitosanitare, fertilizări, erbicidări, prașile etc. – vor fi întrerupte temporar doar în zilele cu precipitații.