Sunt vremuri grele pentru toată lumea din lanțul prin care mâncarea ajunge de la fermă la consumator. E pandemie, lumea consumă mai puțin și… mai local, nu mai sunt șoferi pentru camioane sau muncitori pentru a culege roadele, dar lucrurile trebuie să meargă înainte, spun cei implicați.
Și de aceea este nevoie de adaptare și de schimbări, chiar dacă uneori e costisitor. Dar, astfel, o să rezistăm și, cine știe, cândva o să și prosperăm, susțin oamenii de afaceri din domeniu. Deocamdată însă adaptare pare cuvântul cel mai des folosit.
Așa că optimizarea proceselor de producţie şi reducerea risipei alimentare ar trebui să fie obiectivele de căpătâi ale celor din industria agroalimentară, acum când materiile prime şi utilităţile se scumpesc de la o zi la alta. Evident că asta înseamnă și scumpiri, pe lângă o mai mare atenție în firmă.
Și să dăm și exemple, dar fără nume, să nu arate a publicitate. Unii antreprenori spun așa – este esenţial ca toţi agricultorii şi producătorii din industria alimentară să înţeleagă că nu este sustenabil să pierdem bani. În consecință, unele produse s-au și scumpit, în alte cazuri au fost reduse volumele deproducție, astfel încât afacerile să rămână profitabile, chiar dacă marja de profit este mai mică.
De ajutor ar fi și reducerea risipei alimentare pentru că mâncarea este din ce în ce mai scumpă, atrag atenția alți actori din domeniu. Ei cred că anul viitor consumatorul va fi mai responsabil şi foarte atent la ce va arunca în gunoi, gândindu-se că nu pot să arunce mâncarea pentru că este scumpă.
Dar, în același timp, şi anteprenorii trebuie să găsească soluţii şi să inoveze, astfel încât să optimizeze procesele de producţie şi nu doar să se bazeze pe creşterea preţului la raft. Numai că o parte dintre oamenii de afaceri susțin că deja sunt la limită și nu prea mai au ce schimba.
De exemplu, în procesare, așa cum e în cazul florii-soarelui, nu poate fi vorba despre optimizarea costurilor de producţie deoarece în prezent, la raft, clientul plăteşte mai mulţi bani pentru un produs românesc decât pentru unul care vine de la o distanţă foarte mare, cu costuri de transport şi de depozitare.
Așa că ei spun că nu își explică cum de prețul uleiului importat este mai mic decât pentru cel produs local, deși bănuiesc că este vorba de subvenții, directe sau mascate. Să spunem că, într-un an, preţul la floarea-soarelui s-a dublat, iar costurile de producţie au crescut foarte mult, iar procesatorii nu au reuşit să le transfere în preţul de la raft. Asta e una, pentru că și ambalajele, banala sticlă sau tablă, se scumpesc aproape în fiecare zi.
În fine, important e să nu ajungem să facem foamea, spun fermierii și procesatorii, deși este clar că primii afectați sunt cei care le cumpără produsele. De aceea ei spun că, într-o ţară agrară cum e România, statul ar trebui să intervină în ramura cea mai afectată de explozia preţurilor și anume – în zootehnie. Și asta pentru că la anul, dacă se reduc efectivele de animale, producătorii de cereale vor avea de suferit, pentru că nu se pot baza doar pe piaţa externă.
este parte a
