Decizia Ministerului Agriculturii de a acorda, anul acesta, tuturor fermierilor sprijinul cuplat pentru ovine, a stârnit revoltă în rândul unora dintre oamenii aflați la vârful societăților de ameliorare. Unul dintre aceștia este profesorul Gheorghe Neață, director general al Asociației crescătorilor de ovine ”Dacia” Hunedoara.
În opinia acestuia, decizia MADR va da înapoi activitatea de ameliorare în sectorul ovin din România, iar mulți dintre fermierii înscriși în registrele genealogice vor pleca, pentru că nu mai au un motiv financiar de a continua pe acest drum.
”Activitatea aceasta nu este o activitate de doi lei, este activitatea cea mai tehnică din tot ceea ce există în derularea proceselor zootehnice în România. Dacă statul nu intervine să plătească genetica de vârf, să plătească acuratețea lucrărilor… Eu, de când am venit la registrul genealogic la Dacia, am căutat tot timpul să specializez oamenii, să fie undeva acolo, lângă mine. Și iată că nu pot să-i plătesc acum și o să plece.
Este externalizat controlul oficial din 2006, ne-am chinuit să-i plătim pe oamenii aceștia, să-i aducem să facă lucrări în registrul genealogic; a venit 2013 când am creionat sprijinul voluntar cuplat, astfel încât să se plătească pe ameliorare, nu pentru altceva, ci ca să putem plăti acești oameni. Acum s-a generalizat, se dă la toată lumea. Care a fost efectul? O să-l vedeți. Nici nu s-a gândit cineva vreodată să-l controleze. Am întrebat dacă a făcut cineva un studiu de impact să vadă ce se întâmplă. Mi-au spus că nu. Păi atunci cum ai hotărât să dai la toată lumea sprijinul cuplat?
Există, la ora actuală, o certitudine: vor renunța. Atâta timp cât nu mai simți sprijinul statului în această activitate, când uniformizezi această subvenție și te duci către toată lumea, nu poți să faci performanță. Performanța se realizează în două coordonate foarte clare: una e crescătorul, de al cărui caracter depinde performanța, și a doua este ajutorul pe care îl primește. Dacă nu simte acest aspect de ajutorare pentru o anumită performanță omul nu o face.
Nu există stat în lume… Și Africa de Sud susține performanța, și Etiopia susține performanța, și Congo susține performanța, iar România o nivelează cu toată lumea. Adică cel mai performant dintr-o specie ajunge să fie subvenționat ca unul care n-a făcut niciun fel de investiție. Ce fel de politică este asta? Politică cerealistă, nu este o politică performantă, bazată pe zootehnie și plus valoare”, a precizat Dr. ing. Gheorghe Neață pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.