Iubitorii de produse lactate eco, de înaltă calitate, vor avea în curând la dispoziție o serie de produse comercializate sub brandul Bălțata Românească.
Pâna la 45.000 de litri de lapte/zi vor fi procesati în prima unitate de producție a cooperativei Kezdi Lacto Coop din Târgu Secuiesc.
Lucrările de construcție a infrastructurii se află pe ultima sută de metri, iar odată finalizate, echipamentele ultra performante vor fi amplasate pe poziție în hala de producție.
Produsele din lapte, care se vor comercializa sub brandul Bălțata Românească – Produse Românești, vor purta sigiliul „Lapte din fân”, oferind astfel consumatorilor o garanție a calității deosebite.