19 septembrie 2021 - 13:11

Produse cosmetice și farmaceutice din deșeuri agricole și alimentare

Preocupările din ultimii ani ale oamenilor de știință s-au concentrat pe identificarea unor metode de a valorifica miile de tone de deșeuri agricole și alimentare.

Cercetătorii de la Universitatea din Adelaide au identificat un proces „mai verde” pentru extragerea moleculelor care promovează sănătatea, care se găsesc în deșeuri agricole și alimentare și pot fi reutilizate în produse de îngrijire a pielii sau în diferite produse farmaceutice.

Într-un studiu publicat în Green Chemistry, cercetătorii au încercat utilizarea unor solvenți mai ecologici pentru a colecta compușii găsiți în tescovina de mere, cunoscuți pentru proprietățile lor puternice antioxidante, antibacteriene, anti-diabet și antiinflamatorii.

Industriile de procesare a merelor generează în fiecare an tone de deșeuri și produse secundare.

“În prezent, numai aproximativ 20 la sută din deșeurile de mere sunt recuperate și utilizate ca hrană pentru animale. Restul este incinerat sau trimis la gropi de gunoi sau în compostare, care eliberează cantități semnificative de gaze cu efect de seră”, a arătat dr. Long Yu, de la Școala de Agricultură, Alimentație și Vin din cadrul Universității din Adelaide, coautor al studiului.

Tescovina de mere (formată din coji, pulpă și semințe) este cunoscută ca fiind bogată în molecule cunoscute sub numele de „flavonoide”, care ajută la reglarea activității celulare și la combaterea radicalilor liberi.

„Extragerea «bunătății» din tescovina de mere este o modalitate de a utiliza mai bine acest produs rezidual și ar putea ajuta industria de prelucrare a mărului să devină mai durabilă”, a spus dr. Yu.

Cu toate acestea, deoarece extractele care promovează sănătatea găsite în mere sau alte deșeuri agricole și alimentare au o solubilitate redusă în soluțiile pe bază de apă, până acum au fost dificil de colectat fără a utiliza solvenți organici toxici, care generează cantități mari de poluanți.

Pentru a aborda această problemă, în studiul lor, cercetătorii au investigat extracția folosind o nouă generație de solvenți verzi cunoscuți sub numele de Deep Eutectic Solvents (DES – în traducere Solvenți Eutectici Profunzi). Acești solvenți constau din molecule naturale și oferă o alternativă mai ecologică la solvenții organici volatili și toxici datorită extractibilității superioare, volatilității neglijabile și neinflamabilității. Foarte important este că solvenții sunt, de asemenea, ieftini.

Cercetătorii au dezvoltat o abordare optimizată folosind solventul verde pentru a colecta și modifica simultan moleculele care promovează sănătatea, extrase din tescovină de mere.

Comparativ cu solvenții tradiționali, cantitatea de compus bioactiv extras din tescovina de mere folosind solventul DES a fost semnificativ mai mare decât cea colectată folosind solvenții tradiționali. Profesorul Vincent Bulone de la Școala de Agricultură, Alimentație și Vin din cadrul Universității din Adelaide, care a supravegheat cercetarea, fiind și coautor al lucrării, spune că, de asemenea, au constatat că activitatea antioxidantă din extracte a fost semnificativ mai mare decât în ​​probele obținute prin extracțiile convenționale cu solvenți.

„Putem concluziona că DES este o alternativă verde și reglabilă, care nu numai că colectează eficient molecule sănătoase puternice găsite în tescovina de mere, dar stimulează și activitatea antioxidantă a extractului. Nu numai că DES oferă o modalitate mai ecologică de a utiliza mai bine ceea ce altfel s-ar pierde, dar metoda de colectare poate oferi o modalitate de a îmbunătăți îngrijirea pielii, dar și industria de produse biofarmaceutice și nutritive”, a spus profesorul Bulone.

Cercetătorii spun că același principiu și o metodă asemănătoare ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru a colecta și modifica alte molecule care promovează sănătatea din alte deșeuri agricole și alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.