Producțiile record de cereale de anul acesta ne arată clar: FĂRĂ IRIGAȚII, SUNTEM MORȚI!

Anul agricol 2021 este unul al recordurilor pentru recolta de cereale a României, țara noastră fiind singura din lume care are integral un rating de recoltă la nivel „Excepțional”, conform unui raport Geoglam.

Cu toate acestea, chiar cu toată priceperea de care au dat dovadă fermierii români, în lipsa irigațiilor, putem vorbi doar de noroc, în condițiile în care România a beneficiat de o cantitate de precipitații importantă care a ajutat la obținere acestor producții la cereale.

În acest context, este din ce în ce mai evident că agricultura românească ar trebui să beneficieze de o infrastructură mai bună de irigaţii, pentru a-și valorifica potențialul care, conform estimărilor specialiștilor din cadrul Clubului Fermierilor Români, s-ar putea apropia de 40-45 de milioane de tone de cereale în jurul anului 2030.

irigații
Întâlnirea pe tema gestionării apei de la Ministerul Mediului

Realizarea și implementarea unei strategii naționale de gestionare integrată a apei și solului pentru agricultură a fost tema discuțiilor purtate joi, 12 august, la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Cu această ocazie, ministrul Adrian Oros a reiterat că dezvoltarea infrastructurii de gestionare a apei este necesară în contextul în care este foarte greu de estimat regimul precipitaţiilor din România în anii următori.

„Trebuie să avem o strategie de gestionare a apei foarte bine și urgent finanțată, pentru că aici este vorba de accesul la apă pe care fermierii anul acesta l-au avut, pentru că au fost suficiente precipitații”, a declarat joi ministrul Agriculturii.

Participanții la întâlnire au convenit crearea unui grup comun de lucru pentru analiza tuturor strategiilor și planurilor naționale care vizează resursa de apă și prezentarea unor propuneri de revizuire și îmbunătățire, în acord atât cu legislația de mediu, cât și cu politica agricolă.

La întâlnire, pe lângă cei doi miniștri – Adrian Oros, de la Agricultură, și Tánczos Barna, de la Mediu –, au participat Elena Filip, directorul Direcției de Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar din cadrul MADR, Constantin Ștefan, directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și reprezentanții Clubului Fermierilor Români.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole