Producție de porumb de 25 tone/hectar! Performanță dusă la MAXIM de fermierul Aurel Goțea

Într-un an dezastruos pentru producția de porumb din România, mai sunt și fermieri fericiți, care fac performanță, ajutându-se, evident, de irigații. Un astfel de exemplu vine din județul Ialomița, acolo unde fermierul Aurel Goțea obține rezultate impresionante, aplicând în cultura de porumb o tehnologie împrumutată din legumicultură.

”De aproximativ 5 ani de zile, facem irigare prin picurare la cultura de porumb. E un sistem de irigat transferat de la cultura de legume, pentru că facem și legumicultură pe o suprafață mare și am adaptat acest sistem de irigat în urmă cu 5 ani, am făcut multe teste, și am reușit să-l adaptăm destul de bine, cu niște costuri de exploatare destul de mici.

Am crescut și norma de semănat la hectar foarte mult, am ales să folosim un sistem în rânduri duble, cu o densitate foarte mare de aproximativ 107.000 de semințe la hectar, din care ne-au rămas aproximativ 100.000 de plante. În acest stil, am reușit să facem până acum, că suntem în plină campanie de recoltare, producții de peste 20 de tone/hectar, la solele mai slabe, care sunt un pic mai uscate. De aici încolo, sperăm să ne ducem spre 25 tone/hectar”, ne-a spus Aurel Goțea, în emisiunea ”Agricultura la Raport”, la AGRO TV.

Fermierul cultivă aproximativ 400 de hectare de porumb, dintre care 300 sunt irigate prin picurare, iar potrivit afirmațiilor sale, performanțele economice obținute sunt chiar mai bune decât cele obținute în legumicultură.

”Am avut un an plin de provocări, o primăvară foarte grea. Noi ne așteptam să pornim sistemul de irigat după ce porumbul are cel puțin 20 de centimetri, dar am pus sămânța în pământ și a trebuit să incorporăm sistemul de irigat și să-i dăm drumul, pentru că plantele nu răsăreau. Norocul nostru că era deja apă pe canal, deci am avut cu ce să irigăm. Sperăm ca și în primăvara anului viitor să avem canalul plin. În câteva zile a trebuit să întindem sistemul de irigat pe 300 de hectare și să îi dăm drumul. Am lucrat la foc continuu; irigam cu debite foarte mari, cu șase stații, cu peste 2.000 de metri cubi pe oră; a fost destul de complicat.

Folosim hibrizi destul de tardivi, pentru a avea timp să acumuleze, folosim hibrizi care rezistă la densitate, hibrizi testați în anii trecuți, care se pretează foarte bine la această tehnologie”, a mai relatat Aurel Goțea.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole