Uniunea Europeană (UE) va avea o producție de porumb semnificativ mai mică în acest an din cauza secetei și caniculei care a afectat culturile din România, a doua mare producătoare din blocul comunitar, relatează Reuters, citată de cursdeguvernare.ro.
Analiștii piețelor agricole consideră că această scădere a producției ar putea face ca UE, care este deja un importator net de porumb, să fie şi mai dependentă de furnizori externi în acest sezon, în special în condiţiile în care în blocul comunitar se aşteaptă recolte mai mici și la grâu şi orz, care pot fi utilizate ca nutreţ pentru animale, la fel ca porumbul.
Estimările analiștilor de specialitate privind recolta de porumb a UE au fost reduse semnificativ, până la un nivel 60-61 de milioane de tone, sub cel de anul trecut, de 63 de milioane de tone, dar peste recolta de 53 de milioane de tone din 2022, când Europa a fost lovită de o secetă extinsă.
„Situaţia în estul Europei este una foarte gravă, la fel ca în urmă cu doi ani. Vestul Europei este în regulă, iar asta va salva situaţia comparativ cu 2022″, a declarat Maxence Devillers, analist la Argus.
Numeroasele valuri de secetă şi caniculă din estul Europei, care au afectat culturile de porumb din Ucraina şi Rusia, au lovit și România, care anterior concura cu Franţa pentru titlul de cel mai mare producător de porumb din UE.
Astfel, analiștii se așteaptă ca producția de porumb a României să scadă cu aproximativ 30% faţă de cea de aproape 11 milioane de tone înregistrată anul trecut, fiind estimată de Argus la 7,5 milioane de tone în 2024, în timp ce ce firma românească AgroBrane ia în calcul o recoltă de 7,7 milioane de tone.
„Este unul din cele mai dificile sezoane cu care s-au confruntat fermierii români”, a declarat Gabriel Razi, la un webinar organizat de Trend&Hedge Club.
Pe de altă parte, producția de porumb a UE ar putea echilibrată într-o oarecare măsură de condițiile de umiditate favorabile din vestul Europei, în special din Franța, unde, ținând cont și de creşterea suprafeţelor însămânţate cu porumb, s-ar putea înregistra o recoltă mai bună în acest an comparativ cu cea de anul trecut.
„În Franţa, situaţia este amestecată, dar producţia ar trebui să fie bună”, a estimat Maxence Devillers, analistul Argus mizând pe o recoltă de peste 14 milioane de tone, cu puţin peste estimările iniţiale ale Ministerului francez al Agriculturii.
Randamente mai mari, determinate de ploile abundente, sunt așteptate şi în alte părţi ale Europei, cum este Polonia, însă reducerea suprafeţelor însămânţate cu porumb ar putea duce la o producţie mai mică.