Producătorii în frig, dar piața decorată de sărbătoare

Producătorii și comercianții care își vând produsele în Piața Centrală din Buzău au avut parte de o surpriză de proporții în aceste zile. Deși și desfășoară activitatea în frig, zona fiind una semideschisă, având doar acoperiș și fără pereți exteriori, piețarii își vând produsele într-o atmosferă de sărbătoare.

Pentru prima dată, autoritățile locale au decorat cu luminițe de sărbătoare întreaga piață. Mai exact, au montat pe plafonul pieței o plasă de luminițe, pe care în mod normal autoritățile o foloseau la decorul centrului orașului. Dar cum pandemia ține în casă buzoienii, autoritățile au venit cu ideea ca plasa de luminițe să fie pusă în piața centrală tocmai pentru a le oferi o bucurie comercianților dar și pentru a atrage mai mulți cumpărători.

Pentru prima dată, acolo au fost puse și două panouri mari pe care rulează toată ziua colinde și melodii populare.

”Am mutat plasa de lumini în Piața Centrală pentru că nu mai avea rost să o ținem în Piața Dacia. Cel puțin o lună de zile vom avea aici colinde, muzică românească și muzică populară care să atragă, de ce nu, lumea la cumpărături și să ne bucurăm de venirea sărbătorilor”, a spus primarul Constantin Toma.

De asemenea, atmosfera de sărbătoare este completată de un brad împodobit.

sărbătoare

Realizator: Marilena Dinu

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole