Producătorii de dulciuri din UE: „Suntem într-o criză a pieței de zahăr! Reducem sau oprim temporar producția!”

criză a pieței de zahăr

Uniunea Europeană se confruntă cu o adevărată criză a pieței de zahăr, prețul atingând un nivel record, de aproape trei ori mai ridicat decât nivelul înregistrat în urmă cu un an, din cauza condiţiilor meteo extreme şi a creşterii costurilor cu energia. Din acest motiv, producătorii de dulciuri iau în considerare reducerea ori chiar oprirea temporară a producţiei, transmite agenția Reuters, preluată de AGERPRES.

Potrivit dealerilor și a experţiilor din industrie, preţurile spot pentru zahăr alb rafinat pe continent se tranzacţionează la aproximativ 1.050 euro pe tonă – cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Pe plan global, preţurile sunt la aproximativ jumătate faţă de acest nivel.

„Suntem într-o criză a pieţei de zahăr”, a declarat Muriel Korter, director general al Asociaţiei Cofetarilor din Uniunea Europeană (CAOBISCO).

„Ne temem că firmele noastre, şi în special IMM-urile, s-ar putea confrunta în curând cu o alegere dificilă: dacă vor opri sau nu temporar producţia ori dacă vor reduce iarna aceasta producţia”, a adăugat Korter.

Industria zahărului este mare consumatoare de energie, fiind în special dependentă de gaze, în UE, în condiţiile în care preţurile gazelor au crescut semnificativ, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cu toate acestea, cei mai mari producători de zahăr din Franţa, Tereos şi Cristal Union, merg mai departe cu planurile privind producţia din 2022, înaintea posibilei impuneri de restricţii de către Guvern în această iarnă, dacă deficitul de gaze se înrăutăţeşte.

Grupul german Suedzucker a raportat o creştere de aproape 80% a câştigurilor trimestriale, după ce a transferat asupra clienţilor costurile mai ridicate cu zahărul, însă performanţa va depinde de aprovizionarea cu energie.

„Preţurile la zahăr în UE sunt la cel mai ridicat nivel, fabricile folosesc gaze naturale şi vedeţi la ce preţuri s-a ajuns”, a apreciat Julian Price, consultant la julianprice.com.

Potrivit Asociaţiei Cofetarilor Germani, BDSI, această criză a pieței de zahăr face ca Germania, cel mai mare producător de dulciuri şi gustări din UE, să fie pericol de a-şi piarde competitivitatea chiar faţă de alte state europene, nu numai faţă de cele din afara blocului comunitar.

Comisia Europeană se aşteaptă ca, în sezonul octombrie 2022 – septembrie 2023, producţia de zahăr să scadă cu 6,9%, la 15,5 milioane de tone, în timp ce consumul de zahăr ar urma să se situeze la aproximativ 16,6 milioane de tone.

Pe lângă scumpirea semnificativă a gazelor, prețurile scăzute care au descurajat în ultimii ani însămânţările, precum și seceta şi un virus care au afectat culturile au condus, la rândul lor, la această criză a pieței de zahăr în UE, al treilea producător la nivel mondial.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture