N-am scăpat de secetă! ”Avem probleme serioase la porumb și culturile de păioase”

suprafaţa afectată de secetă, asigurare împotriva calamităților porumb ploi, ANM

În ciuda precipitațiilor abundente din ultimele săptămâni în aproape toată țara, mai există zone în România unde seceta produce efecte negative în continuare. În județul Bihor, porumbul și culturile de păioase suferă grav din cauza acestui fenomen, iar fermierii se roagă pentru ca ploile să ajungă și în acea zonă.

Realizatorul AGRO TV, Ovidiu Ghinea, a stat de vorbă zilele acestea cu mai mulți fermieri din zonă, printre care și Florin Ciurdariu, care ne-a explicat și arătat cum stă situația în culturile pe care le administrează.

”Ieri am avut o temperatură de 38 de grade Celsius la umbră. Astăzi vor fi 41 de grade la umbră, ceea ce înseamnă că la suprafața solului vor fi în jur de 60 de grade. Această temperatură pe care pământul o acumulează pe parcursul zilei, o degajă și noaptea în atmosferă, iar planta suferă din cauza acestei temperaturi mari și a lipsei mari de apă. Plantele au început să-și răsucească frunzele, avem probleme serioase atât la porumb, cât și la culturile de păioase”, a precizat fermierul bihorean pentru AGRO TV.

Deși culturile au fost însămânțate în perioada optimă, seceta a provocat întârzieri în dezvoltarea plantelor, astfel că agricultorul se așteaptă la recolte sub așteptări anul acesta.

”Porumbul a fost însămânțat în epoca optimă, însă din cauza acestor temperaturi mari și a lipsei precipitațiilor, este întârziat ca și creștere. Apa este un factor important, or la nivel național, noi avem o problemă cu apa. Nu avem o politică coerentă în cei 30 de ani de după Revoluție, ca să dezvoltăm rețeaua de irigații. Am distrus tot ceea ce am avut. Asta este un mare minus al poporului și o rușine pentru toți cei care ne-au condus în această perioadă”, a mai spus Florin Ciurdariu.

Vă invităm să urmăriți întregul interviu pe pagina oficială de facebook AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.