S-au constituit primele comisii de constatare a pagubelor cauzate de secetă

Fermieri, secetă

Deja este clar! Seceta le dă bătăi de cap fermierilor și anul acesta, iar la Buzău se fac primele demersuri pentru a declara județul calamitat.

După ce săptămâna trecută, în cadrul Colegiului Prefectural, șeful Direcției Agricole Județene (DAJ) Buzău, Cosmin Florea, a cerut să se ia această măsură, marți, prefectul Daniel Țiclea a emis ordinul privind constituirea a 6 comisii mixte de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole înființate în toamna anului trecut, grav afectate de seceta pedologică.

Din aceste comisii vor face parte reprezentanți ai autorității administrației publice locale, ai Direcției Agricole și ai Agenției pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Scopul evaluărilor dispuse în teren de prefectul județului, Daniel Țiclea, este acela de a centraliza rezultatele și de a le transmite către Ministerul Agriculturii, în vederea luării măsurilor necesare, în sprijinul agricultorilor buzoieni.

Cele mai mari probleme sunt la grâu, care este aproape uscat, motiv pentru care fermierii spun că sunt nevoiți să decaleze sezonul de recoltat. Directorul DAJ, Cosmin Florea, estimează că producția la hectar de anul acesta ar putea fi sub o mie de kilograme la hectar.

Problemele cauzate de secetă au fost vizibile încă de la cultura de rapiță. În județul Buzău, mii de hectare au fost întoarse pentru că plantele nu s-au dezvoltat corespunzător peste iarnă.

Picture of Marilena Dinu
Marilena Dinu

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.