Prevederile ”OTRĂVITOARE” din ghidurile AFIR – Cum sunt dezavantajați micii fermieri

AFIR, finanțări instalarea tinerilor fermieri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) are în prezent deschise numeroase linii de finanțare pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene. Consultanții atrag atenția însă asupra unor probleme care s-au strecurat mai mult sau mai puțin voit în ghidurile anumitor măsuri și care îi dezavantajează în special pe micii fermieri care nu au reușit să se asocieze în cooperative până acum.

În ediția de marți a emisiunii ”Agricultura la Raport”, dedicată fondurilor europene, realizatorul Ovidiu Ghinea a discutat cu Marian Vișu-Iliescu, consultant pentru accesarea fondurilor europene, pe marginea acestor condiții. Potrivit consultantului, deși la nivel declarativ Ministerul Agriculturii a susținut că vrea să stimuleze asocierea micilor fermieri, condițiile impuse în ghiduri arată altceva.

”Trebuie să scriem acum noul PNS, iar părerea mea este că pe măsurile forfetare ar trebui un element de monitorizare mult mai extins și pe o perioadă mult mai lungă. Nu e de ajuns să-i dai unui tânăr 50-70 de mii de euro, să-l urmărești o perioadă scurtă, iar după să ne degrevăm foarte ușor de investiția respectivă. Eu am făcut foarte puține proiecte pe măsurile forfetare din această cauză, pentru că aveam o reticență știind cazuri în piață care au procedat de maniera aceasta.

În altă ordine de idei, trebuie să avem în vedere că PNDR 2014-2020 ne-a fost scris de alții, din alte țări, și niciodată nu poate gândi cineva în asentimentul nostru mai bine decât noi, românii. Primul PNDR 2007-2013, cu lipsă de experiență, l-am scris cum l-am scris, dar părerea mea personală este că l-am scris mai bine pe acela. Tocmai de aceea, cred că acum ar fi rolul de integrator al Ministerului Agriculturii de a ne aduna pe toți factorii care am contribuit la implementarea acestor bani europeni în businessurile din agricultură, să ne adunăm la masă. Noi, consultanții, cred că am fi mult mai deschiși și mult mai aplecați, pentru că suntem și de partea fermierului, pentru că lucrăm în favoarea lui, dar suntem și pentru integrarea acestor fonduri în niște businessuri aducătoare de plus valoare, în așa fel încât fermierul să ne redevină client și peste alți ani.

În PNS ar trebui urmărite niște politici mai de lungă durată, pentru că întotdeauna au fost mici lucruri de sferă de influență pe un anumit sector. Mă uit acum, ne pregăteam toți de submăsura 4.1, iar datorită unor interese ale unor organizații venim cu această aberație că nu poate primi puncte de membru al unei cooperative decât membrul acționar. Păi ce înseamnă asta? Înseamnă că cei care au scris ghidul au premeditat această prevedere. Devenim restrictivi și ne ducem doar către cei care erau deja membri ai unor cooperative și mai ales cooperative cu vechime. Venim cu niște prevederi care sunt precum șarpele; spunem că promovăm politicile de susținere ale fermierilor mici și mijlocii, dar acum când să vii cu niște măsuri să-i stimulezi, vii cu niște prevederi ”otrăvitoare”

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Un răspuns

  1. Buna ziua !dar ce părere aveți de faptul ca in măsura 4.1 se cere ca terenul pe care se face construcția trebuie sa fie al unui membru care face parte din cooperativa ,chiar dacă exista un contract de superficie ,nefiind finalizată legea vânzării terenurilor ,este aproape imposibil ,doar dacă persoana cu care a făcut cooperativa contractul de superficie devine membru ,și acum ma intreb nu cumva este premeditat ,avand in vedere ca înainte de a fi finalizat ghidul final nu scrie niciunde de acest criteriu ,doar de superficie și promisiune ! La pagina 62 din sm 4.1 sub punctul d este specificat acest lucru ! Cea mai mare aberatie posibila unde efectiv pune stop cooperativelor noi înființate !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture