Într-un raport comun al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), fermierii primesc o nouă lovitură devastatoare: prețurile la inputurile agricole și la energie vor reveni pe creștere, transmite AFP, citată de AGERPRES.
Potrivit rapotului dat publicității joi, producţia agro-alimentară mondială va contina să crească și în următorul deceniu, chiar dacă într-un ritm mai lent decât în precedentul deceniu, cu condiţia ca preţurile la inputurile agricole (îngrăşăminte, seminţe etc.) să rămână accesibile.
Experții celor două organizaţii au apreciat că, deși există incertitudini crescute din cauza tensiunilor geopolitice, a evoluţiilor meteo negative şi a unei volatilităţi crescute în ceea ce privește preţurile la inputurile agricole, producţia mondială vegetală, animală şi de peşte „este preconizată să crească într-un ritm mediu de 1,1% pe an” între 2023 şi 2032, în principal ca urmare a unui acces extins la îngrăşăminte şi seminţe.
Așadar, ritmul de creştere va fi mai lent decât cel înregistrat în precedentele decenii, iar această încetinire are legătură cu evoluţiile demografice, în condiţiile în care populaţia mondială este aşteptată să crească cu 0,8% pe an. În plus, creşterea producţiei agro-alimentare se va concentra în primul rând în ţările cu venituri scăzute şi medii, precum India şi China, adaugă FAO şi OCDE.
Raportul avertizează însă că dacă „preţurile la inputurile agricole și la energie vor reveni pe creştere, rezultatul ar fi o creştere a costurilor de producţie care ar putea antrena o inflaţie a preţurilor la alimente şi o insecuritate alimentară sporită”, precum şi o potenţială scădere a producţiei.
Din estimările analiștilor FAO şi OCDE, „orice majorare cu 10% a preţurilor la îngrăşăminte duce la o majorare cu 2% a preţurilor alimentelor”.
Totodată, potrivit experților, continuarea conflictului din Ucraina, care opune doi importanţi producători agricoli mondiali, continuă să amplifice incertitudinile.
Raportul celor două organizații vine însă și cu vești bune. Pe categorii, producţia vegetală mondială ar urma să crească cu 1,2% pe an, mai mult de pe urma îmbunătăţirii productivităţii decât de pe urma majorării suprafeţelor exploatate.
Și producţia mondială de animale şi peşte ar urma să crească cu 1,3% pe an în următorul deceniu, graţie îmbunătăţirii productivităţii animalelor. Conform raportului, „carnea de pasăre ar urma să fie responsabilă pentru aproape jumătate din majorarea producţiei totale de carne până în 2032”.
Din păcate, potrivit autorilor raportului, emisiile mondiale de gaze cu efect de seră din agricultură ar urma să progreseze cu 7,6% pe an în următorul deceniu, însă este îmbucurător că putem vorbi totuși de un ritm inferior celui înregistrat în ultimul deceniu.
Cu toate acestea, experții FAO şi OCDE subliniază că, pentru a atenua în mod eficace impactul său asupra planetei, agricultura ar urma să sufere modificări la scară largă, în special în sectorul creşterii animalelor, care ar urma să fie la originea a 80% din creşterea emisiilor agricole.