
Prețurile cerealelor continuă să scadă. Cât valorează azi, pe piața europeană, grâul și porumbul
Prețurile cerealelor și-au continuat mișcarea descendentă marți, pe Euronext, consecință a tendinței în scădere a pieței americane. Ofertele de „nerefuzat” de grâu rusesc și australian continuă să tragă în jos întreaga piață mondială.
Prețurile cerealelor, mai exact ale porumbului, sunt împovărate de fluxurile dinamice de import provenite din Ucraina și America de Sud. Cu toate acestea, piața urmărește îndeaproape condițiile meteo din Argentina, unde ploile anuntate în weekend se așteaptă, în cele din urmă, să fie mai puțin abundente.
Ieri după amiază, grâul Euronext cu scadență în martie 2023 a pierdut 4,50 EUR/t, ajungandla 283 EUR/t, în timp ce grâul cu contractul in mai 2023 a scăzut cu 4,25 EUR/t, vânzându-se cu 280,50 EUR/t.
Porumbul Euronext cu livrarea în martie 2023 a scăzut cu 2,50 EUR/t, ajungând la 276,50 EUR pe tonă, iar porumbul cu termenul în iunie 2023 a scăzut cu 2,50 EUR/t, fiind cotat la 277 EUR/t.
Rona David
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























