Prețurile cerealelor ASTĂZI în Portul Constanța! Creșteri la grâu și porumb

recolta cu cat se vinde graul Prețul cerealelor 2022 preturile cerealelor cerealele românești preturile cerealelor pretul graului preturi la cereale plati APIA sectorul vegetal piata cerealelor fermieri piata graului graul romanesc profit
Sursa foto: agriland.ie

Pe fondul situației tensionate din punct de vedere geopolitic, dar și economic, prețurile cerealelor au înregistrat creșteri de preț semnificative în ultimele zile. Astfel, grâul a ajuns la o valoare de 335 euro/tonă în Portul Constanța, potrivit lui Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri.

”Grâul este sub o emoție foarte mare în acest moment, pentru că Putin anexează cele patru regiuni din Ucraina și, implicit, emoția se transmite prin intermediul algoritmilor pe indicațiile și pe cotațiile bursiere din Chicago Board of Trade și Euronext. Astfel vedem cum piața fizică reacționează și ea, dar nu atât de violent, iar prețul grâului se duce undeva la 335 euro/tonă pentru marfa livrată în Portul Constanța”, a precizat Cezar Gheorghe în emisiunea Agrojurnal la Digi24.

O creștere semnificativă s-a înregistrat și la prețul porumbului, iar specialiștii estimează că acest trend ar putea să continue și în zilele următoare.

”La porumb avem câteva situații în desfășurare. Raportul de stocuri american indică înainte de eliberarea sa o lipsă în stocurile americane de circa 7 milioane de tone de porumb. Privind la valoarea recoltei americane, nu e o cifră mare, dar s-ar putea ca agregat cu raportul WASDE din 12 octombrie, să însemne mai mult. La acest lucru se mai adaugă factorul vreme și ne mai adaugă o notă de incertitudine. Ploile din Ucraina nu contenesc și nu lasă loc recoltării și, în mod normal, dacă plouă în continuare, s-ar putea ca recolta ucraineană să fie ridicată ca nivel de preț, pentru că va acumula costuri de uscare.

În tot acest ansamblu, piața românească a reacționat deja și vedem porumbul în Portul Constanța ajungând în jurul valorii de 300 euro/tonă. Un salt de 15 euro/tonă în numai câteva zile. Acest lucru s-ar putea duce și mai departe și nu ar trebui să ne surprindă dacă vom vedea în zilele următoare 315-320 euro/tonă în paritatea CPT Constanța”, a explicat Cezar Gheorghe.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.