
Prețuri bune, vremuri grele! Cu cât și-a vândut fermierul Fănel Pețanca ultimele rezerve de grâu

Crizele care s-au suprapus unele peste altele în ultimele luni au condus și către o explozie a prețurilor cerealelor, iar fermierii care mai au încă marfă pe stoc încearcă să profite.
Ținând cont de blocajele din Rusia și Ucraina, România a devenit o țintă interesantă pentru cumpărătorii de grâu, porumb sau alte materii prime, astfel că fermierii din țara noastră pot beneficia de prețuri satisfăcătoare în această perioadă, care să le permită să-și mai amortizeze din investițiile din ce în ce mai mari în tehnologiile de cultură.
În emisiunea ”Agricultura la Raport”, fermierul Fănel Pețanca din comuna Găujani, județul Giurgiu, a dezvăluit că a vândut ultimele rezerve de grâu pe care le mai avea pe stoc din producția de anul trecut la prețul de 1,7 lei/kg.
”În funcție de producții, cred că fiecare fermier mare își păstrează și nu vinde totul odată. Asta în funcție și de piață și de ceea ce se întâmplă. Bineînțeles, nu poți să le prevezi pe toate, să prinzi prețurile maximale, dar stând cu ochii pe piață, poți să decizi ce cantitate să vinzi și ce mai păstrezi. Cereri avem, marfă să avem să vindem. Eu am dat ultimele cantități de grâu acum o săptămână, la un preț de 1,7 lei/kg”, a precizat fermierul Fănel Pețanca în direct la AGRO TV.
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























