Prețul rapiței, din nou în creștere? Ultimele detalii din piețele de mărfuri

cultura de rapita si floarea soarelui oleaginoase pietele agricole pretul rapitei piața oleaginoaselor piata rapitei, cultura vedeta

După o perioadă de prăbușire față de cotațiile uriașe la care ajunsese anul trecut, prețul rapiței pare să se fi stabilizat în aceste momente, iar pentru lunile următoare există chiar și perspective de creștere.

Dacă România a înregistrat o producție record anul acesta, nu același lucru poate fi spus despre celelalte state din Uniunea Europeană. În plus, nici Canada sau Australia nu stau foarte bine la acest capitol, astfel că marfa va rămâne la mare căutare, iar prețul rapiței s-ar putea duce în sus spre sfârșitul anului.

”Știm că Uniunea Europeană nu a avut o recoltă prea bună, singura premiantă a fost România, care a avut cea mai mare recoltă de rapiță din istoria sa, 2,2 milioane de tone.

Pe de altă parte, în Canada se fac tăieri la canola, iar Australia nu are parte de precipitații, deci canola nu stă extraordinar de bine. Mai sunt două aspecte care fac ca rapița să fie tentantă pe viitor. Primul este faptul că China a îmblânzit relațiile cu Australia, pentru că are nevoie de marfă. Astfel, rapița australiană nu va mai veni spre Uniunea Europeană. Spre sfârșitul anului, noi preconizăm că rapița va avea alte valori decât cele pe care le vedem astăzi”, a explicat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în Agrojurnal la Digi24.

În ceea ce privește Portul Constanța, rapița se vinde zilele acestea în jurul valorii de 415 euro/tonă.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.