Se întrevăd mișcări puternice pe piețele internaționale în ceea ce privește prețul porumbului!
Producția de porumb a Europei ar putea fi serios afectată în zilele următoare de temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor, existând posibilitatea unei noi reduceri ale prognozelor, după ce unele ţări au înregistrat o diminuarea a suprafeţelor cultivate cu porumb în acest an comparativ cu anul trecut, au declarat analiştii şi producătorii consultaţi de Reuters.
Potrivit analizei Reuters, citate de AGERPRES, un al doilea val de caniculă în această lună a cuprins mai multe părţi din Europa Occidentală, înrăutăţind seceta şi provocând incendii de vegetaţie în Spania, Portugalia şi Franţa. În funcție de durata caniculei, impactul asupra porumbului, care este utilizat în principal ca nutreţ pentru animale, ar putea fi unul sever asupra câmpurilor care depind de ploi sau a zonelor unde seceta a impus restricţii asupra irigaţiilor.
„Ne îndreptăm spre o scădere a producţiei potenţiale în Europa”, a apreciat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.
Marți (12 iulie), Departamentul american al Agriculturii şi-a revizuit în jos estimările privind producţia de porumb a UE, motivându-şi decizia prin revizuirea estimărilor pentru producţia Italiei.
Din cauza caniculei prelungite, autorităţile de la Roma au declarat stare de urgenţă de-a lungul râului Po, care alimentează cu apă o treime din producţia agricolă a Italiei. Conform estimărilor făcute de Coldiretti, cea mai mare asociaţie reprezentativă a fermierilor italieni, producţia de porumb va scădea cu 30% în acest an, de la una de aproximativ şase milioane de tone înregistrată anul trecut.
Și în Spania, lipsa apei i-a determinat pe fermieri să reducă suprafeţele cultivate cu porumb şi să păstreze resursele de irigaţii pentru fructe. În acest context, producţia de porumb s-ar putea reduce cu 16%, până la 3,57 milioane de tone în acest an, potrivit organizaţiei Cooperativas Agro-Alimentarias.
„Problema în acest an cu culturile de porumb din Spania este lipsa apei, în timp ce pentru alte culturi precum grâu sau orz este vorba de caniculă”, a spus Antonio Caton, director la Cooperativas Agro-Alimentarias.
În Franţa, unde sistemele de irigaţii sunt mai puţin răspândite decât în Spania, starea culturilor de porumb ar putea să se deterioreze după un început bun de sezon.
„A fost un început decent dar acum suntem în perioada în care porumbul trebuie să primească multă apă”, a apreciat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.
Toți ochii sunt îndreptați acum pe prognozele meto, potrivit cărora canicula ar putea să se reducă săptămâna următoare în Europa Occidentală, dar ploile vor rămâne, în continuar, limitate.
Îngrijorări cu privire la vremea secetoasă şi uscată există și în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în Germania, Ungaria şi România.
„Porumbul suferă de pe urma lipsei de apă şi dacă Germania nu va înregistra precipitaţii semnificative în următoarele două săptămâni, prognozele privind recolta de porumb vor fi reduse până sub patru milioane de tone”, a estimat un analist. Comparativ, în 2021 recolta de porumb a Germaniei a fost de 4,2 milioane de tone.
Datele statistice publicate la începutul acestei luni de Comisia Europeană arată că exporturile de porumb ale UE aproape s-au dublat, ajungând la 5,994 milioane de tone în sezonul 2021/22, de la 2,833 milioane de tone exportate în sezonul precedent. La acest capitol, România este lider incontestabil în UE în condiţiile în care a exportat 4,298 milioane de tone de porumb, adică peste 71% din totalul de 5,994 milioane de tone de porumb exportate de blocul comunitar în sezonul care tocmai s-a încheiat.
În tot acest context, va fi interesant de văzut cum va evolua prețul porumbului pe piețele internaționale, în special după ce vom ști care este nivelul produției din acest an.