Prețul porumbului, la cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani!

porumb

Cotaţia porumbului pe bursa de la Chicago a atins joi cel mai înalt nivel de după 2012, informează Bloomberg, citat de AGERPRES.

Mișcarea vine în contextul în care livrările din Ucraina sunt sufocate din cauza războiului, iar culturile în cele două Americi sunt puse în pericol de condiţiile meteo nefavorabile.

Având porturile de la Marea Neagră blocate în urma invaziei declanșate de Rusia, Ucraina are silozurile încă pline cu cerealele de anul trecut, iar pe de altă parte, războiul afectează grav și însămânţările.

În același timp, producătorii de porumb din America de Nord şi America Latină se confruntă cu evoluţii meteo nefavorabile. Astfel, în regiunea din centru-vest a Braziliei, una dintre marii exportatori mondiali de porumb, s-a înregistrat o lună aprilie secetoasă, ceea ce a afectat porumbul în ultima fază de creştere înainte de recoltat. De asemenea, în SUA, unde porumbul tocmai este însămânţat, solul ud şi temperaturile scăzute au determinat cel mai lent start al culturilor de după 2013.

Toate aceste îngrijorări cu privire la producţie au provocat joi la bursa de la Chicago o creştere de 0,9% a cotaţiilor futures la porumb până la 8,1975 dolari per bushel, foarte aproape de valoarea record înregistrată în urmă cu zece ani. Această apreciere, împreună cu preţurile în creştere explozivă la oleaginoase, riscă să majoreze şi mai mult costul alimentelor, care sunt deja la un nivel record şi contribuie la o inflaţie ridicată în întreaga lume.

Potrivit analiștilor de la Rabobank, „porumbul a ajuns în zona în care se vorbeşte de raţionalizarea cererii”. Experții băncii şi-au revizuit estimările privind preţul mediu al porumbului în al doilea trimestru până la 8,25 dolari per bushel.

„Consumatorii sunt şocaţi de costurile actuale, dar tocmai asta este ideea: livrările sunt în pericol, iar siguranţa vine cu un preţ ridicat”, adaugă analiştii Rabobank.

Cotaţia porumbului la bursa de la Chicago a crescut cu 38% de la începutul acestui an până acum.

Și cotaţiile la grâu au crescut joi, revenind peste pragul de 11 dolari per bushel, în timp ce cotaţiile la soia boabe au rămas stabile.

În contextul creșterilor continue ale cotațiilor pe burse, îngrijorările cu privire la insecuritatea alimentară în ţările în curs de dezvoltare devin din ce în ce mai accentuate. SUA a anunţat miercuri că va recurge la capacităţi de finanţare de urgenţă, care nu au mai fost folosite după 2014, pentru a putea oferi ajutoare alimentare în valoare de 670 de milioane de dolari ţărilor care sunt în pericol de foamete din cauza conflictului din Ucraina.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.