Prețul porumbului ACUM în Portul Constanța și prognozele mondiale de recoltă

pretul porumbului marfuri agricole

Prețul porumbului în Portul Constanța se menține la valori similare cu cele de săptămâna trecută, pe fondul mai multor factori internaționali. În același timp, ploile din Ucraina s-au oprit în sfârșit, astfel că vecinii noștri s-au apucat de recoltat, iar porumbul ucrainean își va face în curând simțită prezența pe piață, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în emisiunea Agrojurnal la Digi24.

”În ceea ce privește porumbul, raportul USDA ne-a arătat o scădere în producție cu 2,8 milioane de tone, iar acest lucru se întâmplă din cauza Franței, României, Bulgariei și Ungariei. Avem și o scădere marginală de producție în Statele Unite, datorită unei descreșteri în ceea ce privește producția la hectar, dar una peste alta, vine India și ne indică o creștere a producției, ceea ce face ca acest parametru să rămână oarecum stabil”, a explicat Cezar Gheorghe.

Potrivit specialistului, consumul de porumb la nivel global este în scădere cu 5,8 milioane de tone anul acesta, pe fondul reducerii exporturilor americane și europene. În ceea ce privește stocurile, acestea s-au redus cu 2 milioane de tone.

”Una peste alta, porumbul rămâne stabil și avem doi parametri care îl susțin în acest moment. Primul este blocajul de pe fluviul Mississippi, unde aproximativ două mii de barje americane încărcate cu porumb stau efectiv din cauza lipsei de apă și nu pot să meargă mai departe spre portul New Orleans. Al doilea factor este pregătirea unei greve a sindicatelor feroviare din Statele Unite, care nu mai pot să recunoască acordul semnat în prealabil cu Guvernul american. Ei vor intra în grevă în data de 19 noiembrie. Nu este un lucru îmbucurător; transportul pe calea ferată în SUA ar putea fi paralizat, însă acest factor ne susține prețul porumbului. 

Astfel, vedem porumbul în bazinul Mării Negre și, mult mai precis, în paritatea CPT Constanța, la un nivel de 305-310 euro/tonă. În același timp, vecinii noștri ucraineni au început să recolteze, ploile s-au oprit, iar porumbul ucrainean se cotează în aceste zile la 275-277 dolari/tonă în paritatea FOB, cu destinația China”, a mai precizat Cezar Gheorghe.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.