
Prețul grâului, în creștere în Portul Constanța – Ce urmează pe piața cerealelor

Prețul grâului a urcat, în Portul Constanța, în ultima săptămână, însă tranzacțiile din piață sunt în mare parte blocate, pe fondul interzicerii importurilor în Turcia. Această situație de așteptare ar putea să mai continue câteva luni bune, până când turcii vor da drumul la comerț, moment în care specialiștii așteaptă creșteri semnificative pentru prețul grâului.
În acest moment, marfa livrată în Portul Constanța este plătită cu 205-205 euro/tonă.
”La grâu, trecem printr-un mexican stand-off – nimeni nu se mișcă, dar toți sunt cu degetele pe trăgaciul armei. Trade-ul este blocat, Turcia este într-o buclă din care ieșirea este greu de dibuit. Blocarea importului a ridicat prețurile la nivel local până la 270 de dolari/tonă livrat la moară, dar chiar și așa, nu se vinde nimic. Fermierii turci refuză tranzacțiile. Marfa e puțină în bazinul Mării Negre și va declanșa un raliu al prețului. Cu alte cuvinte, Turcia s-a blocat singură.
CPT Constanța indică acum 205-206 euro/tonă și gândiți-vă că este o creștere, pentru că acum o săptămână aveam 193-195 de euro/tonă”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în Agrojurnal la Digi24.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.




























