Prețul cerealelor se menține relativ stabil zilele acestea, însă presiunea de recoltă se simte în buzunarele fermierilor care nu au semnat contracte pentru marfă pe parcursul lunilor trecute, când cotațiile erau mai bune. Deși grâul românesc se poziționează bine în piață, datorită calității sale, fermierii vor putea valorifica acest lucru abia peste câteva luni, când prețul va mai urca.
Astăzi, prețul grâului în Portul Constanța este de 180 de euro/tonă, însă specialiștii avertizează că ar putea coborî și mai jos de atât pe parcursul următoarelor săptămâni.
În ceea ce privește orzul, valoarea lui este legată de cea a grâului, situându-se mai jos cu 20 de euro/tonă. Și aici, vor exista perioade mai bune în care fermierii vor putea să valorifice această marfă.
”Orzul rămâne foarte bine ancorat lângă grâu. Matricea aceea de preț despre care tot discutăm, care era extrem de întinsă, s-a mai închis un pic. Nu mai este 25 de euro, este 20 de euro. Deci dacă grâul este 180 de euro/tonă, orzul este la 160 de euro/tonă în Portul Constanța. Potențial există pentru orz. Nu în momentul acesta, pentru că este presiunea de recoltă, dar în august-septembrie există, decembrie-ianuarie există. Țările care consumă orz au un nivel de înlocuire, adică preferă orzul în dauna grâului furajer”, a precizat Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri agricole, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.