
Prețul cerealelor, 0,8 lei/kilogram. Fermierilor le e frică să semneze contracte forward
Prețurile cerealelor s-au dus în jos în ultimele luni, pe fondul prognozelor excelente de recoltă și al abundenței de mărfuri de pe piețele agricole. Într-un astfel de climat economic, fermierii trebuie să obțină recolte mari, altfel nu vor putea să-și acopere investițiile, iar jocurile pe care trebuie să le facă în această perioadă nu sunt simple.
Muți dintre ei se gândesc bine înainte de a mai încheia contracte forward, fiind deja ”pățiți” din anii precedenți, când seceta i-a afectat grav și nu au putut să-și onoreze respectivele contracte.
”Astăzi, cu 0,8 lei/kg se semnează contractele. Eu am semnat pentru 4,5 tone la grâu, la preț de 1 leu/kg, am semnat 2,5 tone la rapiță, la preț de 2 lei/kg. Asta e, la neirigat nu poți semna tot. La porumb nu am semnat nimic, la fel și la floare. În general semnam cam 60% din cultură până la recoltat.
La porumb mai e destul de mult în față, până nu vedem cum stăm cu apa, îmi e frică să semnez, că între 5 tone și 15 tone e o diferență foarte mare. Dacă semnez 10 tone acum, la preț de 0,8 lei/kg, și fac producție 6 tone, ce fac? Am pățit-o în trecut, cu un partener foarte serios, care mi-a zis că dacă îi dau toată producția pe care o am nu mă va penaliza, iar apoi, după ce am terminat recoltatul și i-am dat tot, mi-a trimis o factură de 10.000 de euro, penalizări pentru nerealizare de contract. Asta a fost atunci, nu mai vreau să repet experiența”, ne-a spus fermierul Bogdan Soare, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.
Mai multe detalii despre calculele și afacerile acestuia veți afla într-o nouă ediție a emisiunii ”Portret de fermier”, în curând la AGRO TV.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Ok