Fermierii care au reușit să obțină anul acesta producții mulțumitoare de floarea soarelui beneficiază de prețuri din ce în ce mai mari, conform datelor oferite de specialiști. Prețul semințelor este pe un trend ascendent, potrivit unei analize prezentate de Cezar Gheorghe, expert în piețele de mărfuri, în cadrul emisiunii Agrojurnal la Digi24.
”Cu toții așteptăm să vedem ce se întâmplă, cum se întâmplă și în ce fel se întâmplă cu semințele de floarea soarelui. Ce putem să vă spunem la ora asta este că piața a început să urce, conform prognozei noastre, și am înregistrat și niveluri de 630 dolari/tonă pentru marfa livrată în Portul Constanța.
Procesatorii români au realizat efectiv că marfa se scurge foarte repede pe măsura recoltării, pentru că nu vom avea o recoltă foarte bogată. Fermierii au început să deblocheze cantități, deci nu mai vorbim de un blocaj în piața semințelor de floarea soarelui. O parte din marfă se strecoară pe un flux către Bulgaria; fabricile bulgărești indică niveluri de 630-640 dolari/tonă; o parte din marfă merge către piața de export, spre Constanța, iar o mare parte din marfă merge spre procesatorii români, însă nu la nivelul pe care și l-ar fi dorit aceștia”, a precizat Cezar Gheorghe.
Potrivit expertului, singurul factor perturbator din piață este reprezentat de marfa ucraineană.
”Complementar, fluxul de marfă ucraineană distorsionează piața. Avem acum niște cifre care ne indică o valoare între 350.000 și 400.000 de tone de marfă ucraineană, însă trebuie să înțelegem un lucru – faptul că Uniunea Europeană nu se va baza pe uleiul ucrainean, din motive de impredictibilitate”, a mai subliniat Cezar Gheorghe.