Pregătiți dosarele! În octombrie, AFIR pune la bătaie peste 180 de milioane de euro!

AFIR, finanțări instalarea tinerilor fermieri, fonduri europene

Fermierii ar face bine să-și pregătescă dosarele. Peste 180 de milioane de euro bani europeni vor fi accesibili din luna octombrie, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 4 – „Investiții în active fizice”, sub-măsura 4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, care va avea loc în intervalul: 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului.

Fondurile pentru această sesiune se ridică la suma de 182,7 milioane de euro și sunt împărțite pe două componente.

Astfel, sprijinul pentru investiţii de modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole este de 143,6 milioane de euro, în timp ce componenta referitoare la sprijinul pentru investiții noi, extindere și modernizare în procesarea/marketingul produselor agricole pentru plante proteaginoase are o alocare de 39,1 milioane de euro.

Cei interesați să acceseze fonduri europene prin sub-măsura 4.2 vor avea la dispoziție pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii dosarelor.

Depunerea cererilor de finanțare se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii, se mai arată în anunțul MADR.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.