Precizari: „În piețele agroalimentare nu a fost înregistrat niciun focar de infecție”

piete agroalimentare

În ultimele zile în spațiu public au apărut discuții și afirmații referitoare la neadoptarea și nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combatarea efectelor pandemiei de COVID-19 în piețele agroalimentare din țară.

Asociația Administratorilor de Piețe din România face următoarele precizări:

Piețele agroalimentare au fost deschise pe tot parcursul anului și nu a fost înregistrat niciun focar de infecție. 

De la începutul pandemiei, inclusiv în perioada sărbătorilor Pascale, când măsurile erau mult mai drastice, activitatea din piețe s-a putut desfășura fără a afecta în vreun fel comercializarea produselor. 

Administratorii de piețe au fost în continuă colaborare cu organele de control, tocmai pentru a prevenii răspândirea virului. Acolo unde a fost cazul, individual, au fost implementare măsuri suplimentare, de exemplu: în unele piețe din țară au fost relocate mesele/tarabele pentru a se asigura distanța socială dintre culoare, tot pentru respetarea distanței sociale au fost relocați producătorii la alte mese, piețele au fost dezinfectate periodic, s-au creat circuite speciale de intrare-ieșire, a fost implicat personal suplimentar care să asigure respectarea tuturor măsurilor.

Atât producătorii agricoli, cât și comercianții care își desfășoară activitatea în piețe s-au adaptat și au respectat măsurile impuse.

Activitatea piețelor agroalimentare în spații închise se poate desfășura în continuare cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Propunerea Asociației Administratorilor de Piețe din România este ca analiza de închidere a piețelor agroalimentare din spații închise să se facă în urma unei analize cu autoritățile publice locale, iar măsurile restrictive să fie luate doar acolo unde este cazul.

Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România este o asociație care reunește 35 de entități membre (instituții și societăți comerciale) din întreaga țară. AAPR este cea care a introdus pentru prima dată plata cu cardul în piețele din România și este, din 2013, membru al Uniunii Mondiale a Piețelor cu Amănuntul și En-gros, asociație internațională non-profit dedicată promovării schimbului internațional de informații privind piețele en-gros și cu amănuntul, cu scopul de a îmbunătăți construcția lor, organizarea și managementul.

Persoană de contact,

Livia Micu – Secretar
0744/638549

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.