
Pot fermierii să cumpere animale cu fonduri europene? Șeful AFIR clarifică regulile

Mulți fermieri români din sectorul zootehnic așteaptă lansarea unor linii de finanțare suplimentare pentru ramura din care fac parte și se întreabă dacă achiziția de animale poate fi realizată prin fonduri europene. Răspunsul vine direct de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin vocea directorului general, Adrian Chesnoiu, prezent la AGRO TV.
Potrivit acestuia, zootehnia rămâne un domeniu sprijinit prin Planul Național Strategic (PNS), inclusiv prin intervențiile care urmează să fie lansate spre finalul acestui an, însă regulamentele europene nu permit finanțarea directă a achiziției de animale.
”Au fost finanțări pentru zootehnie pe toate DR-urile care vizau modernizarea fermelor. Chiar pe DR-20 au fost finanțări consistente. În aceste sesiuni dedicate fermierilor mai mici – DR-12 și DR-14 – zootehnia este o ramură care primește finanțare, nu este exclusă de la finanțare. Achiziția de animale nu este eligibilă prin fondurile europene, așa cum rezultă din regulament”, a precizat Adrian Chesnoiu, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.
Astfel, fermierii interesați de dezvoltarea fermelor zootehnice pot obține fonduri europene pentru modernizarea adăposturilor, achiziția de echipamente și utilaje, investiții în procesare, gestionarea dejecțiilor, tehnologii pentru bunăstarea animalelor etc. Totuși, cumpărarea efectivă de animale rămâne în afara listei de cheltuieli eligibile.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.


































