Porumbul românesc devine istorie! Spre ce cultură se reorientează fermierii

cultura de porumb Cosmin Micu productie de porumb productii pretul porumbului

Producția infimă de porumb a României de anul acesta, la mai puțin de jumătate față de așteptările inițiale, va genera o reacție puternică din partea fermierilor în ceea ce privește asolamentele din anii următori, preconizează Cezar Gheorghe, expert în piața cerealelor și fondator al casei de consultanță în agribusiness AGRI Column.

Specialistul estimează că aproximativ un sfert din suprafața însămânțată cu porumb în 2024 va dispărea anul viitor, fiind transformată în rapiță sau alte culturi înlocuitoare ale porumbului, care reacționează mai bine la condițiile de secetă.

”La noi sunt uriașe problemele la porumb. Noi vom genera maxim 6,7 milioane de tone de porumb, asta e cifra, nicidecum ceea ce se aude din partea Ministerului, și îi lăsăm de-o parte, că suntem oameni politicoși și raționali, iar ei vorbesc în universul lor. Asta va conduce către o reducere a asolamentului pentru porumb în primăvara anului 2025.

Am avut 2,15 milioane de hectare în 2024, cred că vom avea maxim 1,6 milioane de hectare înființate cu porumb în 2025. Toată lumea se va duce masiv spre rapiță, se va decala fereastra de însămânțare cu grâu; e logic să fie așa, pentru că vrei să prinzi niște umiditate, iar primăvara la fel, se va decala sezonul de însămânțare, va merge către sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, ca să prindă ceva”, a explicat Cezar Gheorghe pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

8 răspunsuri

  1. Cred că locul porumbului îl va lua sorgul.
    Produce puțin dar sigur. Rezistă la secetă și caniculă.Dacă merge în Africa merge și la noi. Trebuie orientat spre culturi cu perioadă mai scurtă de maturizare. Porumbul de trei luni este o soluție. Oricum porumb este suficient produs pe suprafețele irigate. Împăduriri cu specii hidrofile de-a lungul apelor curgătoare, specii rezistente la secetă pentru stabilizarea solurilor și nu numai. Terenurile care nu produc nimic trebuie împădurite.Puțuri de mare adâncime cu pompe electrice, alimentate de panouri fotovoltaice.
    Vor veni și ani buni.

    1. Aveți multă dreptate sistemul de irigație sa devină un fel de armata care ne apară de secetă de aici implicarea statului cu direcționarea subvenției către acest sector..codleanu Slobozia

  2. Sorgul este o planta slaba, susceptibila la multi patogeni. Creste pe teren arid. Romania nu are climatul din Africa si nici nu ar trebui sa aiba. De ce nu va place porumbul romanesc? De ce va indreptati spre rapita? Vreti mai mult ulei de canola? Chiar daca e modificat genetic? Atunci mai bine plantati pomi de masline, desi Romania nu are climat Mediterranean.

  3. Oameni buni, lăsați-o mai moale cu prorociile sumbre. Ce hrănești, aia crește.
    Seceta nu este un fenomen recent. În ultimul secol au fost 29 de ani secetoși.
    Și nu vă grăbiți să vă închinați zeiței Irigația că veți fi dezamăgiți. Irigarea este bună, dar nu uitați că seceta înseamnă lipsa apei, deci nu va fi cu ce să irigi tot ce este nevoie.
    Și SORGUL NU ESTE MAI PROFITABIL CA PORUMBUL NICI PE SECETĂ, dacă alegi corect hibrizii de porumb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.