Portret de fermier: Cum face Theodor Ichim agricultură de precizie în cea mai secetoasă zonă din România

theodor ichim

Theodor Ichim, patronul companiei Unigrains Trading, este unul dintre cei mai mari și mai performanți fermieri din România, pe partea de producție vegetală. Acesta administrează 3.200 de hectare de teren în județul Constanța și este unul dintre pionierii agriculturii de precizie în țara noastră.

”Practicăm agricultura de precizie din 2012, am fost pionieri. Avem arhivare de date și avem o evidență asupra oricărei lucrări, de la viteza de execuție, la cine este operator, la orice s-a aplicat. Avem o arhivă foarte serioasă, la ce recoltăm cu hărți de recoltat, la ce fertilizăm cu hărți de fertilizat. Fertilizăm și cu rată varizbilă, de mai bine de 5 ani am început să fertilizăm și cu lichide”, a precizat Theodor Ichim, în emisiunea ”Portret de fermier”, la AGRO TV.

Fermierul dobrogean pune foarte mult accent și pe impactul asupra mediului, iar prin practicile și tehnologiile pe care le implementează, încearcă să îmbunătățească atât calitatea solului, cât și biodiversitatea.

”Eu sunt adeptul agriculturii hibrid, nu concep să fac agricultură numai cu chimizare. Consider că e foarte importantă materia organiză, iar terenurile pe care le exploatez le-am adus la un nivel de conținut de materie organică foarte ridicat. Fac tratamente de sol cu bacterii, pe cât se poate fac fertilizare cu gunoi de grajd pe care îl și tratez cu bacterii înainte de administrare. Agricultură prietenoasă cu mediul”, ne-a mai relatat Theodor Ichim.

Mai multe detalii despre afacerea de la Unigrains Trading aflați urmărind în integralitate cea mai recentă ediție a emisiunii ”Portret de fermier”, realizată de Ovidiu Ghinea.

Picture of Ionuț Fîntînă
Ionuț Fîntînă

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

    Hide picture