Porci morți de PPA, îngropați la marginea drumului! Este suspectat proprietarul unei ferme
Proprietarul unei ferme de porci din zona Nădlac, județul Arad, este suspectat că ar fi îngropat la marginea drumului mai multe cadavre de porci morți de pestă porcină africană (PPA), pentru a ascunde apariția bolii, informează AGERPRES.
În urma sesizărilor venite de la localnici comisarii de mediu au făcut verificări şi au găsit în total 12 cadavre, îngropate în trei locuri, în şanţul de colectare a apei pluviale, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Arad, care a depus deja și o plângere penală în acest caz.
De asemenea, la solicitarea comisarilor de mediu, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad a prelevat probe „în vederea analizării acestora sub suspiciunea că animalele din specia porcine au decedat din cauza infecţiei cu pesta porcină africana (PPA), boala de carantină”.
Potrivit directorului DSVSA Arad, Marcel Roşu, cadavrele de porci au fost găsite la limita teritorială dintre Nădlac şi Şeitin, la o distanţă de aproximativ 500 de metri de o fermă unde a fost confirmat recent un focar de PPA.
„Au fost prelevate probe de la cadavre şi în urma analizelor de laborator s-a identificat virusul pestei porcine africane. Urmează ca autorităţile competente să efectueze investigaţii şi să stabilească dacă între aceste cadavre şi focarul care este în evoluţie în apropiere există o legătură directă”, a precizat şeful DSVSA.
Dacă în urma anchetei se vor confirma suspiciunile că animalele au fost îngropate de proprietarul fermei, care ar fi vrut să ascundă apariţia bolii după ce i-au murit primii porci, acesta ar putea fi cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor
În Nădlac evoluează două focare de pestă porcină africană, iar în total au fost ucişi 340 de porci, şapte dintr-un focar, 333 din celălalt.
Centrul Local de Combatere a Bolilor a dispus încă din luna februarie delimitarea unei zone de protecţie în Nădlac şi a unei zone de supraveghere ce cuprinde localităţile Şeitin (Arad), Igriş şi Saravale (Timiş) şi localităţile Bokeny şi Csanadpalota (Ungaria). În zona de supraveghere există ferme comerciale, la care au fost luate unele măsuri suplimentare.
Sursa foto: Garda de Mediu Arad