Faptul că pesta porcină africană (PPA) face ravagii în fermele de porci din întreaga țară nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, însă efectele acestei boli se pare că se răsfrâng și asupra altor crescători de animale sau locuitori din mediul rural. Un caz ciudat a fost adus în atenția AGRO TV de către Ileana Voinea, inginer zootehnist și crescătoare de ovine din comuna Turdaș, județul Hunedoara.
Aceasta a fost invitată de realizatorul Ovidiu Ghinea în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport” pentru a-și expune povestea. Concret, în urmă cu mai bine de o săptămână, aproximativ 20.000 de porci bolnavi de pestă porcină africană au fost îngropați pe o suprafață de aproximativ 3 hectare, pe pășunea pe care dânsa o are în concesiune și unde își scoate animalele la păscut.
”În urmă cu aproape 10 zile, în ferma care este amplasată în cadrul comunei Turdaș, la o distanță de aproximativ 600 de metri de pășunea pe care eu, în calitate de fermier activ, o am concesionată, a fost declarată această enzootie. În urma declarării, autoritățile noastre județene au convenit ca acești porci să fie îngropați, cu acordul Primăriei noastre, în pășunea pe care eu o am concesionată. (…) Este vorba de un număr foarte mare de proci, în jur de 20.000. Toate aprobările au fost și sunt perfect legale. Problema este următoarea: mie, ca locuitor al comunei Turdaș, nu mi se pare normal ca în mijlocul unei pășuni, chiar dacă pe vremuri a fost săpată o groapă, să devină cimitir de animale. Suprafața care s-a dat acestui loc este de aproximativ 3 hectare. De jur împrejur, pasc animalele; la 150 de metri se găsesc izvoarele din care le adăpăm”, ne-a relatat Ileana Voinea.
Deși din punct de vedere legal, toate condițiile au fost îndeplinite, iar primarul a dat aprobarea pentru îngroparea animalelor pe pășune, fermierii și sătenii din zonă se tem că acest lucru ar putea avea repercusiuni asupra lor, în condițiile în care animalele pe care le dețin pasc în acea zonă, iar mulți dintre ei cresc porci în propriile gospodării, pentru consumul propriu. Aceștia spun că, pentru îngroparea porcilor, ar fi putut fi aleasă o altă suprafață, un teren neproductiv, care să nu poată fi folosit în agricultură și care să nu prezinte un astfel de risc.
”Aceste ferme, când își fac planurile de management, ar trebui să își facă și un plan al riscurilor, a unor situații cum este această boală care de trei ani macină efectivele de porci din România. Din discuțiile avute cu cei care lucrează acolo, această fermă a fost foarte bine pusă la punct. Eu, prin acest demers, în calitate și de consilier local al comunei Turdaș, nu vin să acuz organele statului sau autoritățile județene, eu vreau doar să trag un semnal de alarmă. Să se găsească niște locuri, niște metode. Am înțeles că cea mai bună metodă era metoda prin ardere.
Acolo a fost o pășune foarte frumoasă, foarte curată. Nu este toată a mea, este și a unui alt crescător de animale, deci avem două turme care paștem acolo, în jur de 1.400 de ovine. Când am fost ultima dată acolo, nu mai mirosea, dar au fost zile în care nu puteai să stai. Ei au acoperit, au presat, dar tu ca om te sperii, te gândești cum să-ți paști animalul lângă microbul acela. Fiecare gospodar își mai crește 4-5 porci pentru consumul propriu, deci ne poate afecta în timp. Toată lumea din jur s-a speriat”, ne-a mai spus Ileana Voinea.