Poliție locală, pepeni și câțiva știuleți de porumb! S-a încheiat cu amenzi…

pepeni

Poliţia Locală a confiscat peste două tone de pepeni verzi şi galbeni, precum şi peste 200 de ştiuleţi de porumb pentru fiert, scoşi la vânzare în locuri neautorizate sau comercializaţi în condiţii improprii în Oradea, informează ziarul ebihoreanul.ro

„În zona pieţei Decebal au fost confiscate 1.223 kilograme de pepene verde, în timp ce de pe strada Ogorului au fost ridicate 820 kilograme de pepene verde şi 67 kilograme de pepene galben. Totodată, din zona pieţei Cetate s-au confiscat 207 ştiuleţi de porumb. Toate aceste produse erau vândute în locuri neautorizate sau depozitate în condiţii improprii”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit municipalităţii, în urma deplasării și a verificărilor efectuate în teren de către Poliţiei Locale s-au aplicat trei sancţiuni în valoare totală de 2.500 lei.

„Măsurile s-au aplicat gradual. Într-o primă fază, poliţiştii locali au aplicat doar sancţiuni cu avertismentul şi doar ulterior, pentru că agenţii economici nu s-au conformat, s-a ajuns la aplicarea de amenzi şi confiscarea mărfii”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, Claudia Bonchiş, consilier în cadrul Biroului de Presă al Primăriei.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local 407 din 2015, comercializarea de produse agricole în vecinătatea pieţelor sau pe alte amplasamente decât cele prevăzute de lege ca fiind adecvate se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Conform comunicatului, Poliţia Locală va desfăşura în continuare acţiuni de verificare a actelor de comerţ desfăşurate în jurul pieţelor agroalimentare, precum şi a celor desfăşurate pe proprietăţi private cu ieşire la stradă.

sursa foto: ebihoreanul.ro

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.