Politica Agricola Comuna in sprijinul satului romanesc

Vineri, 1 noiembrie 2019, în cadrul târgului INDAGRA, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, conferința ”Politica Agricolă Comună – în sprijinul satului românesc”.

Evenimentul, ce a fost deschis de Daniel Eugeniu Crunteanu, secretar de stat în cadrul MADR, a avut ca scop principal asigurarea informării asupra impactului finanțărilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, precum și asupra noii abordări a Politicii Agricole Comune, post 2020. 

Prezent la Conferinta, presedintele ASAS, Valeriu Tabarã, si-a exprimat convingerea ca autoritatile din România vor elabora un Plan National Strategic, care sã rãspundã nevoilor reale ale tarii noastre. In acelasi timp, domnia sa a apreciat ca binevenitã aceasta dezbatere, întrucât oamenii trebuie sa înteleaga ce elemente extraordinare au la îndemana prin intermediul fondurilor europene pentru a contribui la dezvoltarea satului românesc. 

La rândul sãu, secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu, a salutat prezenta autoritatilor publice, multumind in acelasi timp celor douã agentii de plati pentru activitatea si eforturile depuse in tot acest interval de timp, precum si fermierilor si producatorilor romani, care prin munca lor au reusit sa atinga performante deosebite în domeniul in care activeazã. 

În cadrul evenimentului, Claudiu Coadã, director general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a susținut o intervenție despre optimizarea implementării PNDR, rezultate și bune practici în administrarea fondurilor europene. In acest moment absorbția efectivă a fondurilor europene gestionate de AFIR este de 53%, sumele plătite ridicându-se la 4,88 miliarde de euro.

În ceea ce privește sprijinul financiar acordat fermierilor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin măsurile gestionate din PNDR, Adrian Pintea, director general al APIA a avut o prezentare pe această temă, în cadrul Conferinței. “Cu acest prilej, am informat participanții privind măsurile/schemele implementate de agenție, dar am prezentat și stadiul la zi al plăților în avans aferente Campaniei 2019. Este o ocazie importanta sa urez fermierilor succes în activitate și sa ii asigur de întreaga colaborare instituțională a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură”, a afirmat Adrian Pintea.

La Conferință au participat reprezentanți ai autorităților competente naționale, regionale, locale, organizații ale societății civile, parteneri economici și sociali etc.

Reaminitm că, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie 2019, are loc cea de-a XXIV-a ediție a Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA 2019, eveniment desfășurat în Complexul expozițional ROMEXPO.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.