Planul Național Strategic (PNS) a primit undă verde! Vin 15,8 miliarde de euro!

Planul Național Strategic (PNS) al României, cu un buget de 15,8 miliarde de euro, a fost aprobat miercuri de Comisia Europeană, în cadrul Politicilor Agricole Comune (PAC) 2023-2027, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Planul României vizează îmbunătăţirea mijloacelor de subzistenţă şi a competitivităţii fermierilor, astfel că, pe lângă sprijinul în privinţa veniturilor, vor fi alocaţi aproximativ 1,1 miliarde de euro către investiţii în ferme şi unităţi de procesare.

Potrivit PNS, România va utiliza 41% din bugetul de dezvoltare rurală pentru a încuraja practicile prietenoase cu mediul în zone cu o valoare naturala ridicată, pentru a proteja biodiversitatea. Astfel de practici ar urma să fie folosite pe aproximativ 611.000 hectare de teren.

De asemenea, pentru a menţine atractivitatea zonelor rurale din România, planul va sprijini crearea a peste 12.000 de locuri de muncă în aceste domenii, fiind acordată finanţare companiilor şi sectorului infrastructurii.

„Astăzi am dat drumul la prezentarea publică a PNS. De fiecare dată când am dat drumul la acte normative în Minister, am considerat că este necesar să comunicam public conținutul acetor acte. Începând de azi, în România se va realiza o informare zilnică în legătură cu prevederile PNS. Am gândit o caravană informativă în acest sens, care se va desfășura în toată țara”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri la sediul MADR.

Aprobarea Planului Național Strategic al Românie vine la pachet cu cel al Bulgariei, după ce, în septembrie, Comisia Europeană a dat undă verde primului pachet de planuri strategice PAC pentru şapte ţări: Danemarca, Finlanda, Franţa, Irlanda, Polonia, Portugalia şi Spania, un pas important pentru punerea în aplicare a noii Politici Agricole Comune (PAC) la 1 ianuarie 2023.

Noua PAC este concepută pentru a contura tranziţia către un sector agricol european sustenabil, rezilient şi modern. În cadrul politicii reformate, finanţarea va fi distribuită mai echitabil fermelor familiale mici şi mijlocii, precum şi tinerilor fermieri. În plus, fermierii vor fi sprijiniţi să adopte noi inovaţii, de la agricultura de precizie la metodele de producţie agroecologice. Prin sprijinirea unor acţiuni concrete în aceste domenii şi în altele, noua PAC poate fi piatra de temelie a securităţii alimentare şi a comunităţilor agricole din Uniunea Europeană.

Noua PAC include un mod de lucru mai eficient şi mai eficace. Statele membre vor pune în aplicare planurile strategice naţionale PAC, combinând finanţarea sprijinului pentru venit, a dezvoltării rurale şi a măsurilor de piaţă. La elaborarea propriului plan strategic PAC, fiecare stat membru a ales dintr-o gamă largă de intervenţii la nivelul UE, adaptându-le şi direcţionându-le pentru a răspunde nevoilor sale specifice şi condiţiilor locale.

Finanțarea totală de care va beneficia Politica Agricolă Comună pentru perioada 2023-2027 este de 270 de miliarde de euro.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole