
PNRR, un eșec pentru agricultură


Agricultura a fost dată de-o parte din Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) de către factorii decidenți din România, și nu la cererea UE, acuză o voce importantă chiar din interiorul coaliției de guvernare.
Preşedintele Comisiei pentru agricultură din Senat, liberalul George Scarlat, a declarat, marţi, la Târgu Mureş, în cadrul unei consultări cu fermierii locali pe tema Programului Naţional Strategic (PNS), că Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR) este un eşec în privinţa agriculturii, informează AGERPRES.
„Am lucrat foarte mult în echipa ministerului cu privire la Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă; din păcate, îl consider, la momentul acesta, din punct de vedere al agriculturii, un eşec, pentru că nu am fost bine înţeleşi de anumiţi factori decidenţi. Şi vreau să o spun, tranşant şi deschis, din teritoriul naţional: nu are nicio legătură cu Comisia (Europeană – n.r.) că nu vrea, că nu facem, că nu ne-a aprobat. Nu. Problema şi decizia au fost naţionale”, a afirmat senatorul liberal George Scarlat.
Preşedintele Comisiei pentru agricultură din Senat le-a prezentat fermierilor mureşeni principalele linii de finanţare în perioada 2021 – 2027, arătând că forma finală a documentului este programată să se realizeze până la finalul lunii noiembrie.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























