PLOIESTENII AU AJUNS CAMPIONI LA SCARPINAT IAR AUTORITATILE SE CEARTA PE CONTRACTELE DE ACHIZITII

Aproximativ 140 de persoane din Ploieşti au ajuns la spital, de la începutul lunii aprilie până în prezent, după ce au fost muşcate de căpuşe, în condiţiile în care în municipiu nu se fac activităţi de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie din cauza numeroselor contestaţii făcute în urma procedurii de achiziţie publică. În aceste condiţii, primarul oraşului a cerut prefectului convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care, după ce s-a întrunit joi, a anunţat că nu se poate implica în modul în care se derulează procedurile de achiziţie publică.

Conform unui comunicat dat publicităţii joi, după întrunirea  Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a unei solicitări a primarului municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, de la 1 aprilie până în prezent 140 de persoane s-au prezentat la unităţi sanitare după ce au fost muşcate de căpuşe, iar în unităţile şcolare nu s-au realizat acţiuni de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

În plus, odată cu creşterea temperaturilor, apare riscul îmbolnăvirii în urma înţepăturilor de ţânţari iar în această perioadă, în Ploieşti nu se pot face activităţi de deratizare şi dezinsecţie din cauza contestaţiilor făcute ca urmare a procedurii de achiziţie publică.

Primarul oraşului, Adrian Dobre, a solicitat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă declararea stării de urgenţă în problema deratizării, dezinsecţiei şi dezinfecţiei în municipiul Ploieşti, însă membrii CJSU reuniţi joi au ajuns la concluzia că nu au atribuţii în acest sens.

”Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nu urmăreşte modul în care o primărie cheltuieşte banii de la bugetul local sau derulează achiziţii publice şi nu poate dispune măsuri specifice, neavând atribuţii în acest sens. Potrivit OG nr.21/2004, primarul este preşedintele Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi din această poziţie, alături de membrii comitetului, poate evalua situaţiile de urgenţă produse pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale, stabileşte măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora şi urmăreşte îndeplinirea lor” a anunţat joi Prefectura Prahova.

Având în vedere numărul mare al celor muşcaţi de căpuşe, dar şi faptul că nu s-a făcut deratizarea şi dezinsecţia în şcoli, grădiniţe sau alte instituţii publice, dar nici în parcurile din oraş, CJSU a precizat că „se va întocmi un plan judeţean de măsuri pentru prevenirea şi combaterea vectorilor, valabil în perioada mai-octombrie 2018”, plan care va fi analizat într-o şedinţă programată pentru vineri. (news.ro)

Citește și

Comentariile sunt închise