



Potrivit declarațiilor făcute de secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Emil Dumitru, autoritățile române au încercat să mențină cuantumurile planificate inițial pentru sprijinul cuplat – inclusiv pentru culturi precum sfecla de zahăr, lucerna sau soia. Cu toate acestea, regulamentele europene nu au permis acest lucru, în condițiile în care fondurile disponibile au fost insuficiente.
”La sprijinul cuplat pentru sfecla de zahăr, și nu numai la sfecla de zahăr, ci și la lucernă, la soia și la orice schemă de sprijin, am făcut scris la Comisia Europeană, pentru că noi ne-am dorit să rămânem la cuantumul pe care l-am planificat. Din păcate, atunci când avem o schemă în deficit, așa cum este cea pentru terenul pârloagă, trebuie să suplimentăm toți banii acolo. Avem un răspuns scris din partea Comisiei Europene, motiv pentru care toți fermierii, pe schemele de sprijin cuplat, vor primi la cuantumul minim. Nu este o decizie a ministrului agriculturii sau a lui Emil Dumitru, este o decizie a Comisiei Europene, pentru că regulamentul așa prevede”, a precizat Emil Dumitru, pentru AGRO TV, într-un interviu acordat jurnalistului Ovidiu Ghinea.
Eco-schema PD-28, care presupune menținerea terenurilor în pârloagă în scopuri de mediu, a depășit semnificativ așteptările inițiale. Dacă în planificare se estimau aproximativ 2,7 milioane de hectare, în realitate suprafața eligibilă a ajuns la circa 5,8 milioane de hectare. Această diferență majoră a necesitat realocarea unor fonduri suplimentare, inclusiv din bugetele destinate schemelor de sprijin cuplat.
Astfel, fermierii care mizau pe sprijinul cuplat vor primi nivelul minim prevăzut de Planul Strategic PAC 2023-2027, nu sumele inițial estimate. În lipsa unei redistribuiri, plățile APIA pentru eco-schema PD-28 nu ar fi putut fi onorate la nivelul pe care îl așteptau fermierii.
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.
© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Un comentariu
Plata la seceta 2025?