Plăți APIA de 2,95 miliarde EURO virate în conturile fermierilor

cuantumurile ANT APIA avans

În perioada 16 octombrie 2020 – 25 august 2021, Agenția de Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) a virat în conturile fermierilor 2,95 miliarde de euro prin schemele de plată gestionate de agenție, anunță instituția într-un comunicat pe pagina oficială de facebook.

”În contextul gestionării de către APIA a sprijinului financiar destinat fermierilor, suma totală autorizată la plată în perioada 16 octombrie 2020 – 25 august 2021 este de 2,95 miliarde euro, după cum urmează:

  • Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) – 1,88 miliarde euro
  • Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR, inclusiv cofinanțare) – 797,49 milioane euro
  • Bugetul Național – 275,56 milioane euro”

Bilanțul din ultimele 10 luni de zile a fost făcut în contextul participării directorului general adjunct APIA, Paul Eduard Kmen, la Conferința Regională ,,Oportunități de sprijin al investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală pentru perioada de tranziție 2021-2022”, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Craiova.

Conferința a reunit prezența partenerilor sociali, economici și de mediu, autorități publice de la nivel regional, local și cu competențe în domeniul agricol și de dezvoltare rurală, cu scopul diseminării de informații privind oportunitățile de finanțare asociate perioadei de tranziție 2021-2022, în sensul asigurării unei mai mari deschideri către publicul țintă și a creșterii gradului de transparență privind implementarea acestora.

APIA a gestionat peste 100 de scheme și măsuri de sprijin financiar orientat inclusiv către sectorul dezvoltării rurale și pregătește în această perioadă demararea plății avansului subvențiilor pentru campania 2021.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.